Forțele naturii pot fi devastatoare, lăsând în urma lor iadul. Una dintre ele, care provoacă pagube uriașe și pierderi de vieți omenești, este uraganul. Uraganul Katrina a ucis peste 1.500 de oameni, iar uraganul Sandy a inundat aproape tot orașul Manhattan. Nici New Orleans, nici New York nu s-au recuperat complet după aceste devastatoare fenomene ale naturii. Este clar că nu pot fi oprite. Există însă și unii care s-au întrebat cum pot fi stăpînite uraganele. Mai ales în condițiile în care America are la dispoziție cea mai puternică armă de pe Pământ. O armă care poate învinge Mama Natură, fiind „lansată” asupra unui uragan.

Ideea de bază ar fi aceasta: Pentagonul ar trebui să bombardeze ochiul unei furtuni tropicale, dispersându-l astfel și salvând nenumărate vieți și milioane de dolari.

Deși pare mai mult decât absurdă, în primele zile de viață ale energiei atomice și sub egida unui proiect federal care viza utilizarea pașnică a armelor nucleare, un meteorolog a încercat să convingă lumea că va merge.

Oamenii s-au temut încă de la început de puterea și pericolul reprezntate de armele nucleare. Se pare însă că după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, America a început o relație cu atomul „prietenos”. Dar în anii ’60, tot mai mulți oameni au început să-și conștientizeze că aceste arme erau profund dăunătoare. Explozia nucleară din Insulele Marshall și cursa înarmărilor cu Uniunea Sovietică au contribuit la sporirea spaimelor nucleare. În 1958, Washingtonul a decis să reformeze imaginea armelor atomice cu așa numitul Project Plowshare.

Ploughhare, girat de Pentagon, a însărcinat știința și industria să găsească o utilizare pașnică a exploziilor nucleare. Plowshares a studiat folosind arme nucleare pentru excavare, studiu geologic și generarea de energie subterană.

Dar cel mai important a fost un experiment, al unui tânăr meteorolog, Jack W. Reed, veteran al Forțelor Aeriene, care a captat imaginația publicului.

Ideea sa persistă până astăzi: distrugerea furtunilor printr-un atac nuclear.

Reed s-a alăturat programului de testare nucleară din SUA și a studiat efectele meteorologice ale exploziilor nucleare. Astfel, și-a dezvoltat ideea de a folosi arme nucleare pentru a dispersa furtunile.

Ideea inițială presupunea slăbirea furtunilor și schimbarea traiectoriei lor, nu neapărat distrugerea lor. Susținea că America ar putea realiza acest lucru prin detonarea armelor nucleare în aer chiar în afara ochiului furtunii. „Se pare că o astfel de explozie ar influența, timp de cel puțin 15 minute, circulația orizontală a unui uragan. Dacă s-ar produce o explozie pe o parte a furtunii sau două explozii pe părțile opuse ale unei furtuni, ar putea rezulta o asimetrie considerabilă în circulație”, a scris Reed în propunerea către comitetul Plowshares.

Aceasta a fost doar prima propunere a lui Reed. Ceea ce a vrut cu adevărat să facă, a fost să arunce o bombă chiar în inima furtunii. Potrivit lui Reed, ochiul unui uragan este cu aproximativ 10 grade mai cald decât restul furtunii. „Se pare că o explozie megatonică în ochi ar înghiți și ar antrena o cantitate mare de aer fierbinte și va scoate furtuna în stratosferă”.

Oricât de tentantă părea ideea de a zbura cu un B-29 peste un ciclon și a arunca o armă nucleară din el, aceasta nu era metoda preferată a lui Reed. „O livrare mai potrivită ar fi de pe un submarin”, a explicat el. Reed a sugerat că un dispozitiv de 20 megatone ar fi suficient pentru a afecta uraganul.

Nimeni nu a luat în serios teria sa, dar Reed nu a renunțat, deși majoritatea meteorologilor de atunci credeau că omul e nebun.