Mai exact, potrivit Reuters, șeful de cabinet al preşedintelui ales Joe Biden, a anunțat duminică că reacţia la atacul cibernetic de amploare împotriva Statelor Unite, descoperit săptămâna trecută, va merge dincolo de sancţiuni, transmite news.ro.

Totodată, Klain a mai precizat că Joe Biden pregăteşte măsuri de reacţie împotriva hackerilor ruşi suspectaţi că au accesat zeci de agenţii guvernamentale americane şi au expus securitatea a mii de companii americane.

”Nu este vorba doar despre sancţiuni. Sunt paşi şi lucruri pe care le putem face pentru a reduce capacitatea actorilor străini de a se angaja în astfel de atacuri”, a afirmat Klain la emisiunea “Face the Nation” de la CBC.

În ceea ce privește opţiunile analizate de administraţia Biden pentru a pedepsi Moscova pentru rolul avut în acest atac, acestea includ penalităţi financiare şi atacuri cibernetice de retorsiune împotriva infrastructurii ruse, au declarat persoane apropiate situaţiei.

De cealaltă parte însă, Kremlinul neagă că ar fi avut vreun rol în atacul cibernetic.

Biden, care va deveni preşedinte pe 20 ianuarie, va beneficia probabil de un sprijin bipartizan pentru o reacţie puternică la campania de spionaj cibernetic, au indicat, duminică, doi senatori.

Este nevoie de un răspuns

În același timp, senatorul republican Mitt Romney a afirmat la emisiunea “Meet the Press”, de la NBC, că accesarea datelor ”este extrem de dăunătoare” şi necesită un răspuns.

”Este ceva de care trebuie să ne ocupăm cât mai curând posibil”, a spus Romney.

Senatorul Mark Warner, cel mai influent democrat din comisia pentru informaţii din Senat, a declarat la ABC să atacul cibernetic ar putea fi încă în derulare şi că oficialii trebuie încă să îi stabilească anvergura.

Directorul general al companiei FireEye, Kevin Mandia, care a descoperit atacul, a declarat pentru CBC că, potrivit estimărilor sale, ”numai 50 de organizaşii sau companii au fost cu adevărat afectate” de atac.

Klain a adăugat că există încă multe necunoscute.