America trimite o undă de șoc în toată Europa! Este cutremur total în Germania. Trump a luat decizia radicală

Deciziile luate în Statele Unite de către preşedintele în exerciţiu Donald Trump ameninţă să lovească puternic în interesele Germaniei. Care a fost răspunsul imediat al Guvernului condus de Angela Merkel?

Germania priveşte cu temere anunţul Statelor Unite privind o eventuală retragere a trupelor din Afganistan. Guvernul de la Berlin se arată “deosebit de îngrijorat” de impactul pe care l-ar putea avea plecarea militarilor americani, anunţată pentru luna ianuarie 2021, asupra “avansării negocierilor de pace” din Afganistan.

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, a declarat: “Suntem deosebit de îngrijoraţi de ceea ce anunţul american ar putea să însemne pentru avansarea negocierilor de pace din Afganistan”. Totuşi, el a subliniat că acest proces abia a început.

Marţi, 17 noiembrie, Pentagonul a anunţat că numărul militarilor americani prezenţi în Afganistan va fi redus la doar 2.500 în luna ianuarie a anului viitor, acesta urmând să reprezinte cel mai mic contingent american după două decenii de război în Afganistan.

În acest moment, sunt în curs negocieri de pace între Guvernul de la Kabul şi talibani, în urma Acordului de la Doha încheiat de Statele Unite cu insurgenţii. Respectivul acord stabileşte o retragere a trupelor americane din Afganistan până la jumătatea lui mai 2021, relatează news.ro.

Germania are 1.300 de soldaţi în Afganistan

“După ani de război, cele două părţi s-au aşezat la masa negocierilor şi au început să discute în mod constructiv. (…) Nu trebuie să punem obstacole suplimentare în (acestui proces), pe care o retragere pripită din Afganistan le-ar antrena cu siguranţă”, a mai declarat şeful diplomaţiei germane.

Germania are un contingent de 1.300 de militari în Afganistan, în baza mandatului NATO, iar acum se vede nevoită să examineze “consecinţele” pe care le poate avea anunţul american asupra trupelor sale şi mai ales asupra “securităţi lor”, a precizat Heiko Maas.

Forţele NATO din Afganistan numără cel puţin 12.000 de militari, iar peste jumătate dintre aceştia sunt forţe neamericane.

Avertisment şi de la vârful NATO

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a comentat şi el marţi anunţurile făcute de Statele Unite şi a avertizat că o retragere precipitată a NATO din Afganistan ar avea “un cost extrem de ridicat”, pentru că ar exista riscul ca această ţară “să redevină o bază pentru teroriştii internaţionali”.

“Afganistanul riscă să redevină o bază pentru teroriştii internaţionali care planifică şi organizează atacuri în ţările noastre, iar Statul Islamic ar putea reconstrui în Afganistan califatul terorii pe care l-a pierdut în Siria şi Iran”, a reacţionat Stoltenberg, ca răspuns la intenţiile lui Donald Trump, încă preşedinte al SUA, de a accelera retragerea militarilor americani din Afganistan.