Mai mulți oficiali americani au trecut graniţa în Coreea de Nord pentru a discuta despre pregătirile pentru posibilul summit între liderul nord-coreean Kim Jong Un şi Donald Trump, transmite Reuters. Preşedintele american a anunţat joi că anulează întâlnirea, dar a revenit a doua zi asupra deciziei.
Surse citate de The Washington Post au indicat că Sung Kim, fost ambasador al SUA în Coreea de Sud şi fost negociator al dosarului nuclear nord-coreean, conduce pregătirile din partea americană.
Acesta a intrat în Coreea de Nord cu Allison Hooker, expertă în probleme coreene în Consiliul securităţii naţionale al Casei Albe. Cei doi s-au întâlnit cu Choe Son Hui, adjunct al ministrului de externe nord-coreean.
De asemenea, un oficial al Pentagonului, Randall Schriver, se află în prezent la Seul, a mai scris Washington Post.
Întâlnirile, care ar urma să continue luni şi marţi, se concentrează asupra programului de arme nucleare al Coreei de Nord, au menţionat sursele.
Agerpres