Americanii, convinși că în Siria au fost folosite gaze chimice. Intervenția armată devine o opțiune

Secretarul american de Stat, John Kerry, a declarat că Statele Unite dispun de dovezi care atestă că armata siriană a folosit armele chimice, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Potrivit informaţiilor obţinute până în prezent, incluzând înregistrări video şi mărturii culese la faţa locului, ‘armele chimice au fost folosite în Siria’, a afirmat şeful diplomaţiei americane la o conferinţă de presă convocată special pentru declaraţii pe acest subiect. ‘Este incontestabil’, a insistat el, precizând că Statele Unite dispun de informaţii suplimentare pe care le vor publica în zilele următoare.

‘Mai mult decât atât, ştim că regimul sirian este cel care deţine aceste arme’ şi armata siriană are în dotare rachete pentru lansarea lor, a adăugat Kerry, menţionând că preşedintele Barack Obama ‘consideră că trebuie traşi la răspundere cei care au folosit cele mai sinistre arme împotriva oamenilor cei mai vulnerabili’.

De asemenea, Kerry a acuzat regimul sirian că a ‘bombardat’ şi a ‘distrus sistematic dovezile de pe teren’ şi a oferit ‘un acces prea tardiv pentru a fi credibil’ echipei de experţi trimisă de ONU pentru a efectua o investigaţie în zona presupusului atac de pe data de 21 august, în urma căruia sute de civili ar fi fost ucişi

‘Ceea ce am văzut în Siria săptămâna trecută trebuie să şocheze conştiinţa lumii întregi. Daţi-mi voie să fiu clar: Uciderea nediscriminatorie a civililor, uciderea femeilor şi copiilor şi a celor nevinovaţi folosind armele chimice este o indecenţă morală’, a continuat şeful diplomaţiei americane.

Experţii trimişi de ONU au reuşit luni să strângă eşantioane din zona presupusului atac cu arme chimice. În drumul către această locaţie, ei au fost ţinta unor lunetişti neidentificaţi. Regimul sirian şi opoziţia se acuză reciproc că s-ar afla la originea atacului care i-a vizat pe inspectorii organizaţiei internaţionale.
Preşedintele Barack Obama evaluează în prezent răspunsul corespunzător în faţa folosirii armelor chimice în Siria, împreună cu echipa sa de securitate şi cu statele aliate, dar deocamdată nu a luat o decizie şi nici nu s-a hotărât un termen limită pentru aceasta, a declarat și purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, citat de agenţiile Reuters şi EFE.

‘Vorbim despre un răspuns clar în faţa unei violări clare a normelor de drept internaţional’, a precizat Carney după ce Secretarul american de Stat, John Kerry, a declarat că, potrivit informaţiilor pe care SUA le-au obţinut până în prezent, folosirea armelor chimice de către armata siriană este ‘incontestabilă’.

Totodată, şeful diplomaţiei americane a acuzat regimul sirian că încearcă să distrugă dovezile atacului cu arme chimice de săptămâna trecută pentru a îngreuna misiunea echipei de experţi trimisă de ONU la faţa locului, care a adunat luni primele eşantioane de pe teren.

De asemenea, adjunctului purtătorului de cuvânt la Departamentului de Stat, Marie Harf, a declarat că responsabilii din sectorul securităţii pregătesc posibilele opţiuni pe care le vor înainta spre analiză preşedintelui Barack Obama. ‘Ei ştiu că este ceva urgent, dar nu există un termen limită’, a precizat ea.
Sursa: Agerpres