Americanii de la Epstein au început construcţia unui depozit pentru Star Foods la Popeşti Leordeni

Compania Epstein Architecture & Engineering a anunţat demararea etapei de construcție a noului depozit de produse finite al companiei Star Foods, parte a PepsiCo. Pentru acest proiect, Epstein oferă servicii complete de arhitectură, inginerie și management de construcție, noul centru logistic urmând a fi livrat la jumătatea anului 2012.

Construcția, în valoare de 2,5 milioane euro, reprezintă o extindere a spațiilor de depozitare existente deja pe terenul companiei din Popești Leordeni. Clădirea va cuprinde o hală de depozitare pentru produse finite, aflată în legătură cu hala existentă, la care se adaugă zona de expediție și anexe socio-administrative (spații birouri, vestiare), însumând o suprafață construită de aproximativ 4.500 mp.

Epstein este o companie de arhitectură, inginerie și construcții cu sediul la Chicago, activă pe piața românească de peste cinci ani. Compania a lucrat pentru până acum pentru companii precum Lufkin Industries (unitate de producție de aproximativ 35-470 mp din cadrul West Park Ploiești), Cameron (unitate de producție și un birou regional, proiect cu o suprafață construită de aproximativ 12.500 mp) sau Emerson (unitate de producție de 6.500 mp, la care s-au adăugat 1.800 mp de spaţii administrative, la Cluj Napoca).