Visul american de a fi proprietar de locuinţă chiar dacă nu ai bani suficienţi s-a spulberat şi a devenit un coşmar. Pare de necrezut dar un număr din ce în ce mai mare de americani care au fost executaţi silit şi care au trebuit să părăsească locuinţele, acum locuiesc în subteranul din Las Vegas, oraşul în care „oamenii încearcă să câştige milioane”.
Un material video publicat de către agenţia Associated Press arată cum un număr tot mai mare de ameicani care au rămas fără case locuiesc acum prin tunelurile aflate dedesubtul luminilor şi luxului din oraşul unde, de curând, s-a deschis cel mai scump complex imobiliar privat din SUA.