Compania Romanian Property Fund Development (RPF), controlată de mai mulţi investitori americani, a anunţat vânzarea a 80% din unităţile disponibile în cadrul ansamblului Vitan Residence pe care îl dezvoltă în Capitală, adică 149 de apartamente, cu o lună înainte de recepţia complexului.

„De la începutul anului, RPF Development a vândut aproximativ 40 de apartamente, ultimele nouă fiind achiziţionate în cadrul ultimelor  târguri imobiliare la care compania a participat.  Proiectul va fi finalizat în următoarele săptămâni, conform planificării, iar apartamentele vor fi predate într-o singură etapă, la data finalizării“, se arată în comunicatul companiei.
 
Complexul este construit în cartierul Vitan din Bucureşti şi se întinde pe o suprafaţă de peste 6.000 metri pătraţi de teren. Proiectul este format din două imobile de câte zece etaje şi un bloc pe şase nivele. Investiţia în acest complex a fost de 31 de milioane de euro.

Apartamentele nevândute sunt la „gri“

Apartamentele celor trei imobile aparţinând complexului Vitan Residence sunt la capitolul finisaje. În interiorul imobilelor, apartamentele contractate sunt finisate complet, în timp ce apartamentele nevândute sunt la stadiul de „gri„.

”Oferim astfel viitorilor cumpărători posibilitatea de a-şi personaliza finisajele”, explică Adrian Achim, directorul de vânzări al complexului. Preţurile la apartamente pornesc de la 85.000 de euro cu TVA.

Luptătorul de K1 Daniel Ghiţă este printre ultimele persoane care şi-au achiziţionat un apartament de două camere în complexul din Vitan.