America ia atitudine cu privire la situaţia disperată din Myanmar, acolo unde noul regim a trecut la execuţii.
Americanii iau atitudine
Secretarul american de stat Anthony Blinken a transmis că Washingtonul este „îngrozit” de informaţiile parvenite sâmbătă din Myanmar, unde zeci de oameni au fost ucişi de forţele de ordine în timpul protestelor, scrie BBC.
De la 1 februarie, când armata a preluat puterea în Myanmar, ţară cunoscută şi ca Burma, sâmbătă a fost cea mai sângeroasă zi. Peste 100 de oameni au fost ucişi. „Junta va sacrifica vieţile oamenilor pentru a-i deservi pe cei puţini”, a spus Blinken.
„Curajoşii oameni din Burma resping regimul de teroare al armatei”.
Ambasada SUA a transmis anterior că forţele de securitate au „ucis civili neînarmaţi”, în timp ce delegaţia Uniunii Europene în Myanmar a precizat că sâmbătă – când oficial a fost Ziua Forţelor Armate – va „rămâne întipărită ca ziua terorii şi a dezonoarei”.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a arătat „profund şocat”, iar ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a spus că ziua a reprezentat „un nou minim”.
Reprimarea violentă a protestelor de sâmbătă, în care au fost ucişi şi minori, a venit după ce oamenii au sfidat avertismentele şi au ieşit pe străzi în mai multe oraşe.
Grupul de monitorizare Assistance Association for Political Prisoners (AAPP) a confirmat cel puţin 91 de decese, în timp ce presa locală a dat un număr mai mare.
Oamenii sunt determinaţi să continue protestele în ciuda abuzurilor.
De la începutul manifestaţiilor, în Myanmar au fost ucise mai mult de 400 de persoane.
Armata a preluat controlul ţării după ce a contestat alegerile de anul trecut, câştigate de Liga Naţională pentru Democraţie, condusă de Aung San Suu Kyi.