Potrivit reprezentanților universității americane, după terminarea anului academic, care durează opt luni, studenților români li se va oferi șansa unui internship plătit, în domeniul în care au studiat.
"Internship-ul va avea o durată de 18 până la 24 de luni, timp în care studenții la informatică vor putea câștiga între 65.000 și 75.000 de dolari pe an, iar cei de la contabilitate între 55.000 și 65.000 de dolari anual", precizează Jim Bagnola, unul dintre profesorii de top ai universității.
Mai mult, adaugă reprezentantul universității, cea mai mare parte a costurilor de studii vor fi acoperite din internship-ul plătit. “În afara unei taxe inițiale de studii, restul sumei le va fi împrumutat studenților de către Universitate”, explică Jim Bagnola.
Pentru absolvenții de informatică, Universitatea americană cere o experiență de minimum șase luni în programare C++ sau JAVA.
Universitatea Maharishi din SUA este celebră în lume pentru că, aici, studenți din peste 85 de țări din toată lumea practică zilnic meditația transcendentală, urmează o dietă bio și echilibrată și un program științific unic de management al stresului.
Cei interesați pot obține mai multe detalii și informații despre condițiile de înscriere la adresa de e-mail leadership@earthlink.net. Înscrierile au loc trimestial.
Maharishi University of Management abordează, de peste 40 de ani, procesul de învățare dintr-o perspectivă unică, educație bazată pe conștiință (Consciousness-Based), un element care lipsește în celelalte programe de educație.
Toți studenții și profesorii de la Maharishi University of Management practică Meditația Transcendentală. Această tehnică simplă oferă beneficii remarcabile pentru educație – funcții cerebrale integrate, creativitate și inteligență crescute, mai puțin stress, abilități de învățate sporite, performanță academică crescută, o mai bună abilitate de a te concentra, sănătate și multe altele.
Acreditată de Higher Learning Commission, Maharishi University of Management oferă atât studii de licență cât și de master sau doctorat într-o varietate de domenii tradiționale precum Business, Media și Comunicare, Arte, Literatură, Educație, IT.