La mai bine de 20 de ani de la încetarea Războiului rece, americanii şi ruşii sunt pe cale să mai facă un compromis istoric. Este vorba despre un nou acord de emitere a vizelor între cele două state, care va facilita accesul ruşilor în SUA.
După patru luni de amânări, ministrul de externe rus Serghei Lavrov şi secretarul de stat american Hilary Clinton au finalizat negocierile cu privire la regimul de vize, noul sistem urmând să intre în efect imediat ce Duma de stat îl va ratifica. Potrivit înţelegerii, vizele americane emise ruşilor şi cele ruseşti emise americanilor vor fi în mod automat valide pentru trei ani şi vor avea multiple intrări, ceea ce ar reduce masiv birocraţia pe care o întâmpinau până acum călătorii.
Un acord similar nu a fost ratificat de Duma de stat din Rusia acum patru luni, din motive “formale”, însă Lavrov promite că acum acordul va trece de vot în luna decembrie. Nu este deocamdată clar, scrie “The Moscow Times”, dacă noua înţelegere conţine şi o propunere mai veche a ambasadorului SUA în Rusia, John Beyrle, care ceruse ca ruşii să nu mai aibă nevoie de invitaţie pentru a vizita SUA.