Americanii îşi pierd încrederea în Joe Biden. 71% dintre ei nu-l mai vor la Casa Albă din 2024

Sursă: Dreamstime

Viitorul nu sună deloc bine pentru actualul preşedinte al SUA, joe Biden. Datele unui sondaj recent indică faptul că peste 70% dintre americani nu vor ca președintele Biden să mai candideze la alegerile din 2024. Principalele motive: declinul economic și îndoielile în privința competenței sale, notează The Times.

La alegerile parțiale din noiembrie, democrații lui Joe Biden sunt pe cale să înregistreze mari pierderi, partidul putând să își piardă fragila majoritate în ambele camere ale Congresului. Un Congres condus de republicani ar face ca programul legislativ al președintelui, inclusiv reforma sistemului de vot, să devină aproape imposibil de pus în aplicare.

Americanii par să nu mai aibă încredere în preşedintele Joe Biden

Biroul de sondaje Harvard CAPS/Harris a constatat că 71% dintre americani nu cred că Biden, în vârstă de 79 de ani, ar trebui să mai candideze pentru un al doilea mandat. Asta ar face ca el să devină primul președinte al democraților care și-ar pierde funcția după primul mandat după Jimmy Carter, care a pierdut alegerile din 1980.

O treime din persoanele chestionate consideră că Biden este prea bătrân – el va avea 81 de ani în momentul alegerilor, în vreme ce 45% au spus că el nu face față funcției. Rata sa generală de sprijin a fost de numai 38%, scrie The Times.

Potrivit unor declarații ale Casei Albe, Biden a fost iritat de speculațiile pe tema viitorului său. Inflația în creștere, politica externă în derivă și dificultatea adoptării unor legi au contribuit și ele la agravarea problemei.

„S-ar putea ca președintele Biden să dorească să candideze din nou, dar alegătorii spun ‚nu’ la eventualitatea unui al doilea mandat, criticându-i demersurile în calitate de președinte”, a declarat publicației The Hill Mark Penn, co-director al Harvard CAPS/Harris.

„Doar 30% dintre democrați ar vota pentru el la alegerile primare ale Partidului Democrat”.

Carter a fost ultimul președinte democrat care s-a confuntat cu un candidat serios în alegerile primare, dar, în cele din urmă, el a ieșit cu bine în fața tentativei lui Ted Kennedy de a-l înlătura din funcție.

2024 va fi anul revenirii lui Donald Trump la Casa Albă?

Se presupune că Donald Trump se gândește să anunțe că va candida la Casa Albă pentru a treia oară. Fostul președinte este încă extrem de popular printre membrii de bază ai Partidului Republican.

În general, s-a presupus că Trump, în vârstă de 76 de ani, va aștepta până după alegerile din noiembrie înainte de a hotărî dacă va mai candida, astfel încât și-ar putea spori popularitatea în urma succesului candidaților pe care îi susține în alegerile din Congres și în cele pentru funcția de guvernator.

De obicei, candidații credibili la președinție așteaptă aproximativ un an înainte de a-și anunța candidatura, dar, totuși, unii susținători ai lui Trump îi cer să-și confirme candidatura în următoarele săptămâni. Lindsay Graham, un senator republican din Carolina de Sud, a afirmat că un anunț anticipat le-ar permite alegătorilor să se concentreze asupra diferențelor de politică dintre Trump și Biden, la Casa Albă.

„Depinde numai de el dacă va candida sau nu”, a spus Graham într-un interviu.

„Dar, pentru ca să aibă succes, trebuie ca el să-și pună în balanță programul poltic și succesele cu ceea ce se întâmplă în ziua de azi”.

Audierile din Congres pe tema violenţelor de la Capitoliu, o lovitură grea pentru Trump

Alții afirmă că Trump a fost afectat de audierile pe tema evenimentelor de acum doi ani, din 6 ianuarie, când un grup de susținători de-ai săi au năvălit pe Colina Capitoliului căutând să perturbe alegerile prezidențiale din 2020. Ei cred că o declarație anticipată i-ar permite să-și recâștige controlul.

O mărturie de săptămâna trecută, aparținând lui Cassidy Hutchinson, consilier al lui Mark Meadows, șeful Statului Major Interarme pe vremea lui Trump, dădea de înțeles că funcționarii președintelui au știut că mulțimea putea deveni violentă cu câteva zile înaintea revoltei, iar Trump dorea foarte mult să li se alăture pe Colina Capitoliului.

Trump a respins mărturia lui Hutchinson, spunând că sunt „numai minciuni” și „prostii”.

Alegătorii independenți se arată mai puțin hotărâți în privința votării lui Trump, 61% dintre repondenții sondajului Harvard CAPS/Harris afirmând că el nu ar trebui să mai candideze. Dintre persoanele intervievate, 36% au spus că sunt nehotărâți, o treime au spus că el ar învrăjbi țara, iar 30% au spus că este vinovat de lansarea revoltei din 6 ianuarie.

Cele mai multe dintre persoanele chestionate au spus că, pentru alegerile din 2024, s-ar gândi la un candidat moderat, iar 60% au spus că ar susține un al treilea candidat în cazul în care Biden și Trump și-ar primi nominalizarea din partea partidelor lor.