Presa europeană scrie masiv despre un eventual faliment al Statelor Unite ale Americii, în timp ce americanii nu încetează să ne vadă în culori cenușii.
Cel mai recent exemplu este al unui material publicat de Stephen Pope pe blogul oficial al revistei americane Forbes, al cărui titlu este "Testul de stres al Băncilor europene; doar opt? Europa este în primejdie!".
Pope arată faptul că Germania, Franța și Marea Britanie sunt în risc pentru că băncile lor au o expunere pe statele cu probleme (Grecia, Irlanda și Portugalia) de 500 de miliarde de euro, fără a pune în calcul Italia și Spania.
Cu totul, expunerea băncilor germane, franceze și britanice pe PIIGS se ridică la 2.000 de miliarde de euro, scrie Stephen Pope, care își exprimă surprinderea că doar 8 bănci din 90 au picat testele de stres realizate European Banking Authority (EBA).
Acesta mai arată faptul că Italia deține nu mai puțin de 25% din toată datoria zonei euro, iar băncile din Franța au o expunere de 90 de miliarde de euro în această datorie. Per total, Franța are o expunere pe datoria Italiei de 360 de miliarde de euro.
"Dacă Italia cade, tot proiectul european intră în colaps", scrie americanul.
Opt bănci europene au picat la testul de stres la care au fost supuse 91 bănci pentru a le determina soliditatea în caz de şoc economic, a anunţat vineri Autoritatea Bancară Europeană (EBA).
EBA a declarat, într-un comunicat, că aceste bănci au nevoie în total de 2,5 miliarde de euro pentru a se întări.
Testul de stres a indicat că cinci bănci din Spania, două din Grecia şi una din Austria au picat la testul de rezistenţă.
EBA a precizat că va da publicităţii, ulterior, rezultatele complete ale testelor, la care se anticipa că vor pica între cinci şi 15 bănci. "America este un dezastru în desfășurare"