Americanii NU îşi aleg direct preşedintele. Cum se derulează alegerile

Potrivit Constituției SUA, preşedintele este ales o dată la 4 ani, în fiecare an bisect, pentru un mandat de patru ani. Nu e ales direct de cetăţeni, ci de către un Colegiu Electoral, iar procesul este unul îndelungat.

Cetăţenii merg la urne pentru a-și alege președintele în prima marți după prima zi de luni din noiembrie. Alegătorul votează pentru un candidat la președinție și pentru unul la vicepreședinție, dar aleg astfel o listă de Mari Electori care reprezintă un partid saul altul. După numărarea voturilor alegătorilor, procesul se mută la Colegiul Electoral, informează stiri.tvr.ro.

Colegiul Electoral este format din Mari Electori – desemnaţi  pentru a-și exprima voturile pentru președinte și vicepreședinte în numele cetățenilor statului respectiv. Procesul de alegere a electorilor diferă de la stat la stat, însă, de obicei, partidele politice îi numesc pe electori la convențiile partidului.  Astfel, alegătorii din fiecare stat, care își dau votul pentru un anumit candidat (la președinție și la vicepreședinție),  aleg implicit lista cu Electori.

Marii Electori nu pot fi senatori sau membri ai Camerei Reprezentanților ai SUA. Ei votează în capitala fiecărui stat în a treia zi de luni din decembrie după alegeri. 25 de state şi Washington DC îi obligă prin lege pe Marii Electori să voteze la fel ca electoratul din statul lor, dar alte 25 de state nu prevăd nimic prin lege pentru acest vot. De-a lungul istoriei, Marii Electori au votat în 99% din cazuri așa cum a votat și electoratul din statul lor.

Numărul electorilor din fiecare stat este egal cu numărul reprezentanților statului respectiv în Senat (câte doi senatori de fiecare stat, 100 în total) și Camera Reprezentanților (435 membri), iar Districtul Columbia are trei electori.

După numărul de electori din Colegiu, cele mai importante state sunt California (55), Texas (34), New York (31), Florida (27), Illinois și Pennsylvania (câte 21 de electori), Ohio (20), Michigan (17), Georgia și New Jersey (câte 15), Virginia (13), Massachusetts (12) și Indiana, Missouri, Tennesse și Washington cu câte 11 electori. Capitala federală, Washington DC, care nu e reprezentată în Congres, are dreptul la trei Mari Electori, la fel cum au cele mai mici state.

În total, în Colegiul Electoral sunt 538 de voturi. Un candidat pentru președinție trebuie să obțină 270 pentru a câștiga (o majoritate simplă). Toate statele, în afară Nebraska și Maine (care distribuie votul electoral în mod proporțional între candidați, în funcție de procentajul de sufragii obținut de fiecare), au un sistem "winner-takes-all" ("câștigătorul ia totul"). Prin acest sistem, candidatului care obține majoritatea voturilor populare în stat îi sunt alocate toate voturile Electorilor din statul respectiv. Odată ce un candidat are majoritatea în toate statele, rezultatul poate fi deja anticipat.

Electorii se adună, în general, în capitalele statelor lor, în decembrie pentru a-și exprima votul. Voturile electorale sunt apoi trimise la Washington, unde sunt numărate într-o sesiune comună a celor două camere ale Congresului în luna ianuarie.

Dacă niciun candidat prezidențial nu câștigă majoritatea voturilor electorale, conform celui de-al 12-lea amendament al Constituției, alegerea președintelui va fi decisă de Camera Reprezentanților. În astfel de situații, camera inferioară a Congresului îl alege pe președinte prin vot majoritar, alegând dintre candidații care au primit cel mai mare număr de voturi electorale.

Anul acesta, alegerile se desfășoară pe 8 noiembrie, care este prima zi de marți din noiembrie după prima zi de luni – 7 noiembrie.

Voturile sunt numărate în Congresul Federal pe data de 6 ianuarie, iar noul președinte îşi inaugurează mandatul pe 20 ianuarie.

Principalii candidați de anul acesta sunt Hillary Clinton (Partidul Democrat) și Donald Trump (Partidul Republican), însă nu sunt singurii. Există alți doi candidați – Gary Johnson (Partidul Libertarian) – și Jill Stein (Partidul Verde) – care, potrivit analiștilor, au șanse să câștige un procentaj mai ridicat ca de obicei, deși fără șanse în Colegiul Electoral.