Visul oricarui romin care-si deschide o firma sau care vrea sa-si construiasca o casa este sa se apuce imediat de treaba si sa nu piarda prea mult timp pe drumuri, pentru a stringe avizele impuse de legislatia i vigoare. Birocratia este isa cumplita, iar desisul institutiilor si regiilor de la care trebuie luate aprobarile greu de patruns. Dar nu imposibil de ilaturat. Cu ajutorul unei fundatii americane, IRIS Center, si al Ambasadei SUA, doua orase, Timisoara si Giurgiu, au simplificat procedur
Visul oricarui romin care-si deschide o firma sau care vrea sa-si construiasca o casa este sa se apuce imediat de treaba si sa nu piarda prea mult timp pe drumuri, pentru a stringe avizele impuse de legislatia i vigoare. Birocratia este isa cumplita, iar desisul institutiilor si regiilor de la care trebuie luate aprobarile greu de patruns.
Dar nu imposibil de ilaturat. Cu ajutorul unei fundatii americane, IRIS Center, si al Ambasadei SUA, doua orase, Timisoara si Giurgiu, au simplificat procedura de obtinere a autorizatiilor, iar alte 29 de localitati, printre care Cluj si Iasi se straduiesc sa le ajunga din urma. Astfel, de acum, i Timisoara si i Giurgiu, avizele pentru autorizatiile de functionare a firmelor se string i doi pasi: de la Primarie, de la un birou unic, se iau simultan aprobarile pentru utilitati (apa, canal, termoficare si salubrizate), iar documentatia finala, tot dosarul pentru obtinerea autorizatiilor de functionare, se depune la camera de comert, la un alt birou unic (care rezolva si avizele sanitare, PSI si de mediu). inainte, solicitantul facea cel putin zece drumuri, la institutiile care dadeau avizele (Regia de Apa, Termoelectrica, PSI, Inspectia sanitara etc.), timp de cel putin trei-patru luni. Acum, termenele de rezolvare a cererilor sunt de maximum 50 zile. in plus, pentru reducerea volumului de documente, camera de comert elibereaza certificatul constatator, care tine locul, la dosar, tuturor actelor de ifiintare a firmei (certificat de imatriculare, cod fiscal, contractul de societate etc.).
Cit priveste cealalta mare problema, alergatul dupa avizele pentru autorizatia de construire, consiliile locale fruntase au gasit solutii diferite.
Biroul unic de Avize nu ia comision
in Cluj-Napoca, i cadrul Primariei, procesul de obtinere a certificatului de urbanism si al avizelor s-a simplificat foarte mult. Datorita intrarii i vigoare a noului Plan General de Urbanism (PUG), certificatele de urbanism se dau pe loc, atunci cind serviciul nu este prea aglomerat. Iar i ceea ce priveste avizele de la Termoelectrica, Pompieri, Sanepid etc., acestea se scot pe banda rulanta, prin intermediul unui singur birou, Biroul de avize, deschis i Primarie la sfirsitul anului trecut, pe 22 noiembrie. Titus Pop, coordonator al acestui birou, afirma ca Primaria nu percepe comision pentru acest serviciu. „Biroul de avize scuteste cetatenii de a mai umbla pe la toate unitatile – Distrigaz, Electrica, RomTelecom, Apararea civila, Protectia mediului, Cadastru, Regia de Apa s.a.m.d. Noi rezolvam cererea pentru autorizatia de construire i 10-30 zile si chiar mai repede. Taxele sunt doar tarifele pe care le percep respectivele regii cu care s-au icheiat protocoale de colaborare. in ultima saptamina au iceput sa apeleze tot mai multi clujeni la serviciile noastre”, declara Titus Pop. Biroul a realizat chiar un record, de 15 minute, pentru obtinerea unui aviz, si de sapte zile, pentru obtinerea itregului pachet de avize necesare unei autorizatii de construire.
Sunt puse i practica si alte modalitati de acordare a autorizatiilor de construire. Primaria din Giurgiu a optat pentru ifiintarea unei comisii comune, formate din reprezentantii tuturor regiilor si institutiilor care trebuie sa dea avize si care se itruneste o data pe saptamina. in acest caz, durata obtinerii autorizatiei de construire este de zece zile pentru persoanele juridice, potrivit datelor furnizate de IRIS Center.
Timisorenii sunt cei mai rapizi
Timisoara a mers pe acest sistem din 1990, sustine Aura Junie, director al Directiei de Strategie si Dezvoltare Urbana din orasul de pe Bega. Dar, din cauza numarului foarte mare de solicitari, operativitatea sa nu este foarte mare. Fapt pentru care, din acest an, Serviciul Urbanism si-a propus sa implementeze un soft, GIS (Geografy Issus Sistem), care gestioneaza situatia patrimoniala si retelele de utilitati, atit de suprafata cit si din subteran. Solicitantul autorizatiei de construire se prezinta cu proiectul la un oficiu unic, deschis i cadrul Primariei din 10 ianuarie a.c., si primeste raspunsul i maximum 30 de zile, daca este persoana fizica, si 15 zile, daca este persoana juridica (lucratorii de aici spera ca, i medie, timpul de eliberare a autorizatiei sa fie de
cinci-zece zile). Aura Junie afirma ca i acest fel vor fi complet eliminate avizele celor 11 institutii care parafau pina acum autorizatia de construire. Acest lucru este posibil datorita faptului ca Primaria si aceste regii si institutii au format impreuna un consortiu local, finantat de Primarie, care a constituit o baza comuna de date. Softul permite realizarea de scenarii cu amplasarea virtuala a unor constructii propuse de proiectele solicitantilor de autorizatii. Calculatorul va decide astfel ce si unde poate fi construit i Timisoara. Pina la aceasta, softul este functional doar pentru terenurile si constructiile din partea de nord a orasului, dar pina cel tirziu i luna iunie se va putea aplica pentru toate zonele orasului.
Iar Timisoara nu va fi singurul oras cu sistem informatic de acest tip. La Iasi se lucreaza pentru unul asemanator.
Facilitati pe care le ofera Consiliile locale
Cluj-Napoca
· birou unic pentru autorizatii de functionare a firmelor
· birou unic pentru obtinerea tuturor avizelor pentru autorizatia de
construire (Biroul de Avize din cadrul Primariei)
· termen de eliberare a autorizatiilor: 10-30 zile
· functionale din 22 noiembrie 2000
Timisoara
· birou unic pentru autorizatii de functionare a firmelor, deschis la Camera de Comert
· birou unic pentru obtinerea tuturor avizelor pentru autorizatia de construire, dotat cu soft GIS
· termen de eliberare a autorizatiilor: 15 zile pentru construire, 30 zile -functionare
· functionale din 10 octombrie 2000, respectiv 10 ianuarie 2001
Giurgiu
· birou unic pentru autorizatii de functionare a firmelor, deschis la Camera de Comert
· birou unic pentru obtinerea tuturor avizelor pentru autorizatia de construire, deschis la Agentia Mediului
· termen de eliberare a autorizatiilor: 10 zile pentru construire, 30 zile -functionare
· functionale din noiembrie 2000