Aproximativ 5.000 de zboruri anulate, foarte multe școli și magazine închise și cele mai mici temperaturi din ultimii 20 de ani.
Acesta este primul bilanț al ”vârtejului polar”, cum a fost supranumit de meteorologi, care ”a îngropat” Statele Unite. Valul de frig polar este însoțit de căderi abundente de zăpadă și ploi înghețate.
Potrivit AFP, autoritățile locale au fost nevoite să ia măsuri extreme, să închidă numeroase școli și să ceară populației să rămână la adăpost. În primele cinci zile ale acestui an, autoritățile americane au anunțat că s-au înregistrat 16 decese din cauza gerului care acoperă zone întinse, începând din nordul Statelor Unite și Canada până în Midwest.
Conform aceleiași surse, în statul Montana, din nord-vest, a fost anunțat un record de temperatură negativă: mercurul termometrelor a coborât până la minus 53 de grade Celsius.
La Chicago, s-au înregistrat minus 24 de grade Celsius, dar au fost resimţite ca minus 40 de grade Celsius, din cauza gerului năpraznic. Oamenii au epuizat stocurile magazinelor şi s-au pregătit pentru ce este mai rău. Şi în California, unde a nins pentru prima oară în ultimii 17 ani, lucrurile arată cât se poate de rău.
De săptămâna trecută, potrivit BBC, au fost anulate circa 5.000 de zboruri, dintre care 1.650 la New York, peste 190 la Boston şi 500 la Philadelphia, unde în cursul nopţii s-a format un strat de zăpadă de 22 de centimetri. Central Park din New York a fost acoperit vineri de un strat de zăpadă de 15 centimetri, temperaturile atingând -11 grade Celsius.
În Minnesota şi Indiana, şcolile şi magazinele s-au închis. Patru oameni au murit din cauza efectelor vârtejului polar. Autorităţile din Indianapolis au decretat cod roşu de alertă, ceea ce înseamnă că şoferii nu au voie să iasă pe şosele decât în caz de urgenţă majoră.