Americanii se satură de război. Oamenii de rând nu mai vor ca SUA să sprijine Ucraina

SUA

SUA/SURSĂ FOTO: Dreamstime

Un sondaj publicat vineri de CNN arată că majoritatea cetățenilor din SUA se opun autorizării de către Congres a unor noi fonduri destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia.

Totodată, sondajul publicat de CNN arată diferenţe de opinie pe acest subiect între electoratul democrat şi cel republican. Pe ansamblu, 55% dintre americanii chestionaţi consideră că SUA nu ar trebui să aloce fonduri suplimentare pentru Ucraina.

Comparativ, 45% sunt de acord cu autorizarea de către Congres a unor noi astfel de fonduri.

Americanii cred că Washingtonul a făcut destul pentru a ajuta Ucraina

De asemenea, 51% dintre cei chestionaţi în sondaj cred că Washingtonul a făcut deja destul pentru a ajuta Ucraina, în timp ce 48% consideră că ar trebui să facă mai mult.

Într-un sondaj asemănător efectuat la sfârşitul lunii februarie 2022, în primele zile ale invaziei ruse în Ucraina, 62% dintre participanţi apreciau că Washingtonul trebuie să sprijine mai mult această ţară.

Din acel moment, diviziunile partizane s-au lărgit, majoritatea alegătorilor democraţi şi majoritatea celor republicani regăsindu-se acum în tabere opuse asupra rolului SUA în războiul din Ucraina.

71% dintre simpatizanţii republicani cer să nu fie acordate noi fonduri Ucrainei

Astfel, 71% dintre simpatizanţii republicani cer să nu fie acordate noi fonduri Ucrainei şi 59% estimează că Washingtonul a făcut suficient pentru a ajuta Kievul în acest război.

În rândul simpatizanţilor democraţi, majoritatea afirmă opusul, 62% cer să fie oferite noi fonduri Ucrainei şi 61% cred că SUA trebuie să facă mai mult pentru Ucraina.

Fiecare dintre aceste două mari tabere este la rândul ei divizată

Potrivit sursei menționate, fiecare dintre aceste două mari tabere de alegători, republicană şi democrată, este la rândul ei divizată, în funcţie de orientarea ideologică.

În privinţa ajutorului financiar suplimentar pentru Ucraina, democraţii cu orientare liberală sunt de departe cei mai înfocaţi susţinători, 74% dintre ei susţinând acest ajutor, faţă de 51% în cazul democraţilor moderaţi sau conservatori. În rândul republicanilor, peste trei sferturi, 76%, dintre cei conservatori resping continuarea susţinerii financiare a Ucrainei, opinie manifestată în rândul a 61% dintre republicanii moderaţi sau liberali.

Sondajul a fost efectuat pentru sursa menționată de către centrul SSRS în intervalul 1-31 iulie, pe un eşantion reprezentativ de 1.279 de persoane, cu o marjă de eroare de 3,7%.

Anterior, Casa Albă a transmis că admiterea Ucrainei în NATO este improbabilă în viitorul apropiat, deoarece ar plasa Alianța în război cu Rusia.

„Ucraina este în război în acest moment. Deci, apartenenţa la NATO în viitorul apropiat este puţin probabilă, deoarece ar plasa NATO în război cu Rusia”, a declarat John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, conform CNN.