SUA trimit întăriri în România! Rusia ar putea ajunge până la Gurile Dunării
Sâmbătă seară, Bogdan Chirieac a subliniat importanța venirii trupelor suplimentare americane la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Acesta susține faptul că, peste câțiva ani, ne-am putea învecina cu Rusia, potrivit spuselor sale.
„Este absolut necesară această demonstrație și probabil că Baza de la Mihail Kogălniceanu va trebui să devină o bază permanentă, fiindcă, după cum merg lucrurile, nu mai e deloc exclus ca, peste un număr de ani, să ne învecinăm pe Brațul Chilia cu Federația Rusă. Deci este absolut necesar pentru siguranța României și a Flancului Estic al NATO să avem bază solidă militară în Dobrogea.
Ucrainenii luptă cu mult eroism, dar Putin nu ține cont de viața oamenilor. Val după val, rușii zdrobesc sub șenilele tancurilor tot ce înseamnă Ucraina. Vedeți, ei nu cuceresc orașe, distrug orașe, efectiv. Deci, să fim în continuare rezervați, să acordăm tot sprijinul umanitar, tot sprijinul politic. Militar, noi nu prea putem ajuta, dar NATO poate ajuta și NATO face asta”, a declarat sâmbătă analistul politic.
Trebuie precizat că premierul României, Nicolae Ciucă, a fost prezent sâmbătă la ceremonia de prezentare a Drapelului de Luptă al unităţii americane desfăşurate suplimentar în țara noastră (Brigada 2 Combat Team), din cadrul Diviziei 101 Aeropurtate SUA.
În cadrul acestui eveniment, prim-ministrul nostru a precizat că abordarea unitară a Flancului Estic este cea mai eficientă modalitate de a apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO. Potrivit spuselor sale, ultimul summit NATO a marcat naşterea unei noi etape de apărare colectivă a statelor aliate.
NATO a recunoscut regiunea Mării Negre ca fiind o zonă de importanță strategică
„Sunt foarte bucuros să fiu astăzi la baza militară Mihail Kogălniceanu, un punct foarte important de descurajare şi apărare a Flancului Estic al NATO. Noile realităţi în regiunea Mării Negre şi pe întregul flanc estic, determinate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, au condus la adoptarea unui nou concept strategic al Alianţei la summitul de la Madrid, care a recunoscut această regiune ca fiind de importanţă strategică.
Această decizie a fost susţinută cu argumente solide, atât de preşedintele României, cât şi de preşedintele Statelor Unite ale Americii. Abordarea unitară a Flancului Estic este cea mai eficientă modalitate de a apăra fiecare centimetru de teritoriu al NATO, iar Summitul de la Madrid a marcat naşterea unei noi etape de descurajare şi apărare colectivă”, a declarat sâmbătă Nicolae Ciucă.
Acesta le-a mulţumit personal militarilor străini pentru contribuţia adusă la securitatea României și a Flancului Estic. Nicolae Ciucă a anunţat totodată că grupul de luptă multinaţional condus de Franţa va fi ridicat la nivel de brigadă.
Restul declarațiilor sale pot fi citite aici.