Americanii vor invada Siria dacă vor fi utilizate armele chimice

Ministerul american al Apărării a plasat deja în apropierea coastei siriene o formaţiune navală compusă din mai mult de douăzeci de nave de război. 'Pentagonul dezvoltă planuri pentru o posibilă intervenţie în Siria, concentrându-se pe prevenirea utilizării armelor chimice şi a posibilităţii ca ele să ajungă în mâini greşite. Militarii americani lucrează de luni de zile la un plan de acţiune în caz de urgenţă, pentru a fi pregătiţi pentru orice evoluţie a situaţiei', relatează luni cotidianul La Stampa.

Şi înainte în regiune existau resursele necesare pentru un posibil atac, inclusiv baza NATO din Turcia şi alte forţe. Acum, în zonă au fost aduse întăriri: în apropiere de coasta siriană au fost aduse portavionul USS Eisenhower şi alte 20 de nave de război, la bordul cărora se află avioane, elicoptere şi circa 10.000 de puşcaşi marini.

În acelaşi timp, în Turcia sunt aşteptate baterii de rachete Patriot ale NATO. De asemenea, în Kuweit, Qatar, Bahrein şi Emiratele Arabe Unite (EAU) se află de asemenea forţe care ar putea fi implicate în orice moment într-o operaţiune militară, relatează publicaţia menţionată.

Încă din luna februarie, militarii americani au ajuns la concluzia că pentru preluarea controlului asupra stocurilor de arme chimice din Siria ar fi nevoie de circa 75.000 de persoane. ‘Această estimare este probabil de actualitate şi la această oră, dar acum este evocată posibilitatea unei operaţiuni terestre mai îndelungate, al cărei scop va fi asigurarea păcii şi după căderea regimului’, afirmă comentatorul ziarului italian.

Preşedintele american Barack Obama a avertizat deja că este inacceptabilă recurgerea la arme chimice de către regimul preşedintelui Bashar al-Assad împotriva forţelor opoziţiei. Potrivit SUA, autorităţile siriene au desfăşurate arme chimice şi componente ale acestora în 20 de oraşe ale ţării. Serviciile secrete americane susţin că Siria dispune de câteva tone de arme chimice şi componente pentru fabricarea lor.

După cum relata recent presa rusă, Washingtonul intenţionează să protejeze arsenalele chimice de terorişti, utilizând forţe speciale sau, potrivit unui plan B, să le distrugă prin lovituri punctuale aeriene, prevenind totodată contaminarea chimică a mediului. Este cunoscut faptul că cele mai multe dintre armele chimice siriene sunt depozitate în buncăre în Alep, Hama şi Latakia.

Ministerul sirian de Externe, citat de Ria Novosti, a făcut apel la SUA ‘să oprească fabricarea de astfel de minciuni’, adăugând că scenariul cu acuzarea de utilizare a armelor chimice a unui regim ce nu este pe placul SUA a fost pus în aplicare deja în Irak, când zvonuri despre existenţa unor arme chimice şi de distrugere în masă au servit ca pretext pentru o ”invazie totală’ a acestei ţări din Orientul Mijlociu.
Sursa: Agerpres