Costurile economice globale pentru o eventuala interventie militara in Irak ar putea depasi factura operatiunilor militare, estimata a totaliza intre 60 si 200 miliarde de dolari, daca se includ si cheltuielile pentru trupele de ocupatie, ajutoarele umanitare, reabilitarea post-conflict la un nivel minim a infrastructurii.
Administratia republicana nu intentioneaza sa ridice nivelul impozitelor pentru a finanta razboiul din Irak si costurile din perioada post-conflict. Dimpotriva, presedintele Bush face presiuni asupra Congresului pentru aprobarea unui plan de reducere a fiscalitatii cu 1.000 de miliarde de dolari pe perioada urmatorilor zece ani. Criticii planului Bush considera ca efectul obtinut din aplicarea acestei strategii riscante va fi unul contrar: uriasul deficit bugetar care se va acumula va afecta pe termen lung dobanzile, va descuraja investitiile private si va limita sever sansele de crestere economica.
Finantarea unui asemenea deficit impune atragerea unor fluxuri masive de capital de pe pietele externe. Reteta a fost verificata sub Administratia Reagan, intr-o situatie similara, iar succesul a depasit atunci asteptarile: torentul de dolari starnit in anii 80 a continuat sa alimenteze economia americana si in deceniul trecut, creand excedente bugetare, echilibrand contul curent si finantand un spectaculos boom al economiei americane.
De data aceasta insa, analistii sunt cu mult mai sceptici ca reteta va da aceleasi rezultate pozitive. Ei atrag atentia ca ingredientele situatiei actuale amintesc mai curand de amara experienta a anilor 70, cand America a trebuit sa gestioneze deficite comparabile in contextul unui alt razboi foarte costisitor, cel din Vietnam. Politica agresiva de depreciere a dolarului sub Administratia Nixon n-a reusit sa sporeasca competitivitatea exporturilor americane. In schimb, a declansat o spirala inflationista care, in combinatie cu socul petrolier din 1973-74, a impins economia SUA intr-una din cele mai dificile perioade din istoria sa: exporturile nu s-au redresat pana la nivelul de la care ar fi putut relansa economia, deficitele s-au agravat, inflatia a scapat de sub control, recesiunea s-a instalat rapid si implacabil.
Circumstantele actuale ingrijoreaza prin faptul ca ele ar putea lesne sa reconstituie amestecul exploziv care a generat recesiunea globala amorsata in 1973 si invinsa abia dupa un deceniu. Daca incertitudinile politico-militare legate de deznodamantul razboiului din Irak, care impiedica relansarea economiei americane si, implicit, a celei globale, nu vor putea fi risipite in urmatoarele cateva luni, este putin probabil sa mai poata fi evitata o criza profunda si de lunga durata.
Riscurile sunt legate nu atat de costurile conflictului, cat de posibilitatea prelungirii pe termen nedefinit a conflictului; cu cat operatiunile militare vor trena mai mult, cu atat va creste probabilitatea unor atacuri teroriste din categoria celui din 11 septembrie, ca si aceea a extinderii razboiului in plan regional. Scenariul salvator este acela in care interventia in Irak se va consuma in urmatoarele cateva saptamani, ducand, fara a genera complicatii, la rezultatul scontat.
Pe intervalul ultimelor douasprezece luni, dolarul a scazut deja, pe cursul de revenire, cu 15%, in vreme ce pretul titeiului a urcat cu 60%. Mentinerea si accentuarea actualelor presiuni asupra acestor doi factori-cheie ar face de neevitat o spirala inflationista; cat priveste pretul petrolului, in ciuda bunelor intentii afisate de tarile OPEC, el nu va mai putea fi adus in matca sa dupa un previzibil salt catre 50 de dolari barilul, imediat dupa izbucnirea razboiului. Daca America ar fi puternic afectata in cazul unei asemenea nedorite evolutii, efectele economice pe care le-ar resimti Germania si Japonia ar avea proportiile unui veritabil dezastru.