Promovarea exporturilor va avea o nouă pălărie administrativă. De data aceasta se va numi Institutul Român de Comerț Exterior (IRCE). La aproape 20 de ani de la înființarea primei structuri dedicate sprijinirii exportatorilor în noua ordine economică – Centrul Român de Comerț Exterior (CRCE), sarabanda reorganizărilor și rebotezărilor continuă cu o cunoscută fervoare în care forma tinde să bată fondul. Ce-i drept depășirea pragului istoric de 50 mld. euro încasări din export în 2014 parcă merita o reînsuflețire birocratică, însă mai mult ca sigur nu acesta a fost resortul deciziei de înlocuire a Departamentului de comerț exterior (DCE) din Ministerul Economiei cu Institutul Român de Comerț Exterior, care va fi o entitate cu personalitate juridică, dar subordonată aceluiași minister. La fel era și fostul Centru Român de Comerț Exterior.

Istoria organizării unei structuri dedicate exporturilor pornește chiar mai din urmă, de la un alt „institut“ – Institutul Național de Cercetări Comerciale Virgil Madgearu, axat pe cercetare atât în domeniul comerțului exterior, cât și interior. De atunci s-au succedat mai multe metamorfoze administrative: în 1995 a apărut CRCE, înlocuit apoi cu Centrul Român pentru Promovarea Comerțului (CRPC), care avea cam aceleași atribuții și care în 2009 era rebotezat Centrul Român pentru Promovarea Comerțului și a Investițiilor Străine (CRPCIS) și pasat de la Ministerul Economiei la Ministerul IMM-urilor dispărut între timp. CRPCIS a murit în 2012, atribuțiile fiindu-i preluate de Departamentul de Comerț Exterior și Relații Internaționale din Ministerul Economiei. Acum urmează Institutul Român de Comerț Exterior, care în mod surprinzător va păstori și turismul. I-ar fi putut spune simplu Institutul de Export, dar nu numele contează de fapt. 

Există modele de invidiat în Institutul Italian de Comerț Exterior sau Institutul Spaniol de Comerț Exterior, care se luptă nu doar să le arate companiilor din țările lor ce oportunități există pe alte piețe, dar și să-i facă pe străini să afle, inclusiv prin portaluri cuprinzătoare, ce pot cumpăra din Italia sau Spania și de la cine. E cert însă că orice reorganizare consumă timp și energie, bruiază proiecte în derulare și devine prilej de tracasare pentru corpul de experți care a tot fost mutat de colo-colo, nu atât din rațiuni savante, cât ca o consecință a trocurilor politice. Și pentru o „coerență“ strategică deplină, în cadrul aparatului de lucru al guvernului continuă să existe un departament care amestecă bizar promovarea exporturilor cu parteneriatele de tip public-privat. România are nevoie să crească în continuare exportul, să intre pe noi piețe pentru reducerea dependenței de economiile zonei euro. Un factor de vulnerabilitate este și dependența de un grup de multinaționale care domină detașat topul exportatorilor și care își pot schimba oricând harta de interese.

Din păcate, ponderea minoritară a companiilor cu capital românesc în volumul exporturilor constituie proba unei performanțe modeste în utilizarea pârghiilor publice de sprijinire a internaționalizării producătorilor locali. Pentru că nu filialele de grupuri străine, care țin 70% din exporturi, au mare nevoie de subvenționarea cheltuielilor de participare la târguri internaționale, de acces la studii și analize de piețe sau de sprijin din partea rețelei de consilieri comerciali din străinătate. Asemenea forme de susținere și multe altele le sunt necesare companiilor cu capital local, în special celor mici și mijlocii. Iar o structură publică de promovare a exporturilor, indiferent că se numește centru, departament sau institut, nu va putea considera că își îndeplinește misiunea atât timp cât nu contribuie la ridicarea contribuției IMM-urilor locale la producția pentru export.

 

RĂZVAN VOICAN,
director executiv Asociația Română a Exportatorilor