Şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Janos Lazar, anunţase joi acest plan care, spun cei de la AI, este un demers prin care Ungaria atinge un nou prag inferior în politica sa faţă de migranţi.
'Este cea mai recentă încercare a acestui guvern de a-i incrimina şi a-i demoniza pe aceşti oameni vulnerabili', a declarat pentru MTI Aron Demeter, expert în cadrul organizaţiei neguvernamentale.
El a precizat că, dacă această măsură este adoptată, ea va reprezenta o încălcare clară a legislaţiei UE şi a Convenţiei de la Geneva.
Demeter a făcut trimitere la afirmaţia directorului adjunct al biroului european al AI, Gauri van Gulik, care a spus că prevederea legislativă va determina UE să ia din nou poziţie faţă de 'măsurile cumplite' ale guvernului de la Budapesta, care 'sfidează clar legislaţia internaţională'.
Janos Lazar a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că guvernul are în plan ridicarea unor tabere din containere la graniţa sudică, unde migranţii sa fie cantonaţi în timp ce le sunt evaluate cererile de azil.
Aproape 600 de migranţi se află în prezent în Ungaria, aşteptând ca solicitările lor de azil sa fie procesate, a menţionat Lazar. Potrivit oficialului, majoritatea acestor migranţi se află în tabere deschise, ceea ce prezintă 'un risc de securitate', iar scopul măsurilor guvernului este de a le restrânge libertatea de mişcare, ţinându-i la graniţă.
AGERPRES