Marcel Ciolacu, despre legea amnistiei fiscale
În această săptămână, Guvernul a aprobat, în cadrul şedinţei de miercuri, o serie de măsuri care permit persoanelor fizice şi firmelor cu datorii să îşi achite restanţele până la data de 25 noiembrie.
Astfel, s-au eliminat dobânzile și penalitățile de întârziere, iar contribuabilii care și-au plătit la timp obligațiile fiscale sunt recompensați. De asemenea, Ministerul Finanțelor subliniază că ordonanța include măsuri de sprijin pentru investițiile realizate de autoritățile publice locale, facilitând accesul acestora la finanțare prin fonduri europene sau credite din trezorerie.
Totodată, ordonanța prevede monitorizarea atentă a cheltuielilor publice și reducerea categoriilor de cheltuieli care nu sunt esențiale sau pot fi amânate, precum și supravegherea cheltuielilor efectuate de companiile de stat sau locale.
Întrebat ce mesaj le transmite Guvernul celor care își plătesc taxele când Executivul oferă scutiri persoanelor care nu își achită contribuțiile la buget, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că s-a creat un „balans” între cele două categorii.
„Aţi văzut că am venit, pentru prima oară în istoria postdecembristă, după Revoluţie, când am venit cu reduceri la cei buni platnici. E prima oară când avem această creare de balans şi între cei rău platnici, dar şi pentru cei bun platnici.
Frecvenţa amnistiilor fiscale şi a acestor măsuri la nivelul Uniunii Europene este în jur de trei ani”, a declarat acesta sâmbătă, în județul Prahova.
Declarațiile premierului vin după „amnistia de an electoral” și în plină luptă cu deficitul bugetar.
Guvernul a adoptat legea amnistiei fiscale
În cadrul ședinței de miercuri, 4 septembrie, Guvernul a aprobat o serie de măsuri menite să faciliteze achitarea restanțelor de către persoanele fizice și firmele cu datorii, termenul limită fiind stabilit pentru 25 septembrie. Printre aceste măsuri se numără eliminarea dobânzilor și penalităților de întârziere, iar contribuabilii care au achitat la timp datoriile vor fi recompensați.
După ședința Guvernului, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că Executivul a adoptat măsuri suplimentare pentru a îmbunătăți procesul de colectare a creanțelor bugetare.
Marcel Boloș a detaliat că facilitățile fiscale sunt împărțite în două categorii. Prima categorie vizează contribuabilii care și-au achitat la timp impozitele și taxele.
Aceștia vor beneficia automat de o bonificație de 3% din impozitul pe profit, iar în cazul microîntreprinderilor, din impozitul pe venituri. Bonificația, acordată de ANAF, va putea fi utilizată fie pentru plata impozitelor în anul 2025, fie pentru compensarea altor datorii bugetare. Mai multe puteți citi aici.