Amsterdam Trade Bank (ATB), o subsidiară a băncii rusești Alfa Bank, și-a declarat vineri falimentul, potrivit unui comunicat al Băncii Centrale Olandeze (DNB), care citează un ordin judecătoresc, transmite CNN.
De menționat că banca nu are nicio legătură cu Alpha Bank, instituție financiară prezentă și în România.
Potrivit comunicatului, Tribunalul Central din Amsterdam a ordonat vineri falimentul ATB, ceea ce a determinat DNB să activeze o schemă de garantare a depozitelor pentru deținătorii de conturi.
SUA și Marea Britanie au impus sancțiuni băncii
Trezoreria SUA a anunțat pe 6 aprilie că va impune „sancțiuni de blocare totală” asupra Alfa Bank, cea mai mare bancă privată din Rusia. Ca parte a acestor sancțiuni, șase filiale, inclusiv ATB, au fost blocate pentru că „sunt deținute sau controlate de, sau pentru că au acționat sau au pretins că au acționat pentru sau în numele, direct sau indirect, al Alfa-Bank”.
Deținătorii de conturi eligibile la ATB sunt acoperiți de sistemul olandez de garantare a depozitelor până la un maxim de 10.000 de euro de persoană, iar aceasta are 23.000 de deținători de conturi private, a precizat DNB. Suma totală garantată de schemă se ridică la aproximativ 700 de milioane de euro.
Amsterdam Trade Bank este deținută de oligarhul rus Michail Fridman, care a intrat sub incidența sancțiunilor, de Petr Aven, dar și de alte persoane. Banca s-a confruntat cu sancțiuni atât din partea Marii Britanii, cât și a Statelor Unite din cauza invaziei rusești în Ucraina. Uniunea Europeană nu a sancționat banca.
Amsterdam Trade Bank, investigată pentru spălare de bani în 2017
ATB, situată în Amsterdam, nu are cea mai bună reputație. Serviciul de urmărire penală din Olanda (OM) a lansat o investigație de spălare de bani la această bancă în 2017, investigație care este încă în curs de desfășurare, potrivit publicației Financieele Dagblad.
Potrivit datelor din luna mai a anului trecut, Fridman și Aven dețin 42% din ATB. Menționăm că, o companie este supusă sancțiunilor UE dacă un oligarh sancționat deține peste 50% din acțiuni, ceea ce nu este valabil în acest caz. Banca mai are alți doi proprietari ruși, Alexei Kuzmichov și German Khan, dar aceștia nu se află pe lista de sancțiuni a UE.