Piața de capital a crescut în 2013 așa cum nu s-a mai întâmplat de mult, în principal pe fondul listării Romgaz și Nuclearelectrica, dar închide anul cu un scandal de fraudă
Bursa de Valori București încheie un an foarte agitat. Schimbările de top-management au coincis cu câteva oferte publice ale unor companii de stat, care au ajutat piața să câștige și lichiditate, și notorietate. Din păcate, 2013 nu a fost ferit nici de scandaluri, finalul de an fiind dominat de frauda făcută de angajații de la Harinvest, unde prejudiciile aduse clienților se ridică la 1,2 milioane euro.
La nivel mondial, anul a fost pozitiv, cu creșteri pentru majoritatea burselor. Din totalul de 76 de țări prinse în clasamentul realizat de Bespoke Investment Group, doar 19 sunt pe cale să încheie anul cu minus (cu doar câteva ședințe de tranzacționare rămase), restul având evoluții pozitive.
România a reușit să se claseze în partea superioară a topului, mai exact pe locul 15, poziție aferentă avansului de 22,5% înregistrat de principalul indice, BET (care urmărește evoluția celor mai importante zece companii listate). Dubai, cu o apreciere de 93,7%, se află pe primul loc în top, urmată de Argentina cu 89,9% și Abu Dhabi, cu 55,9%. O surpriză este însă Japonia, care se află pe locul cinci, cu 46,9%, dar și Grecia, cu 26,3%, sau Bulgaria, cu 38,2%, pot intra la această categorie.
Randamente mari pentru indici
Una dintre cele mai importante schimbări pentru BVB a fost cea a directorului general. Instalarea lui Ludwik Sobolewski la cârma bursei a fost un proces anevoios, care a durat câteva luni, în principal din cauza întârzierii procedurilor de aprobare de către CNVM. Nici instituția de supraveghere a pieței de capital nu a scăpat de schimbări, fiind transformată în Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF), care include comisarii pentru toate piețele financiare de la noi.
Intrarea „în pâine“ a polonezului a coincis cu listările Nuclearelectrica și Romgaz, ca și cu oferta secundară a Transgaz. Încheiate toate cu succes, în special Romgaz, care s-a listat în același timp și la Bursa de Valori din Londra. A fost important faptul de a descoperi că bani există, și încă foarte mulți, însă pentru a ajunge în ringul bursier trebuie convinși investitorii. În principal, cu acțiuni bune ale unor companii solide și apreciate. Sarcina lui Ludwik Sobolewski este totuși dificilă, în condițiile în care trebuie modificate inclusiv reglementările pieței, mai ales pe partea de acces la tranzacții. De asemenea, directorul general al bursei trebuie să îi convingă și pe ceilalți actori ai pieței (ASF, brokeri etc.) să accepte o reducere a comisioanelor aplicate, bursa noastră fiind printre cele mai scumpe din lume. O sarcină dificilă având în vedere că intermediarii sunt și acționarii BVB.
Una peste alta, bursa noastră încheie un an bun. Inclusiv pe zona cea mai importantă, cea a randamentelor obținute din investiția în acțiuni. BET-C, indicele compozit al bursei, a urcat cu 18,5% în 2013, indicele SIF-urilor și al Fondului Proprietatea, BET-FI, cu 20,9%, iar BET-XT, care urmărește evoluția celor mai lichide 25 de companii listate, s-a apreciat cu 20,8%. „Analizând indicele de corelație cu bursele externe mature, se vede clar că evoluțiile pozitive au fost influențate de contextul de piață, dar și de proiectele de pe plan intern“, spune Daniela Ropotă, analist la Intercapital Invest.
Fraudă la Harinvest
După cum spuneam, din păcate, bursa închide anul pe fondul unui nou scandal, generat de frauda de la Harinvest, un intermediar din Râmnicu-Vâlcea. Totul a izbucnit după ce acționarii nu și-au mai putut retrage, în noiembrie, banii sau acțiunile pe care le aveau în portofoliile de la Harinvest. Prejudiciul depășește 1,2 milioane euro (sumă înregistrată deja la ASF, aferentă plângerilor înaintate de 44 de clienți), însă se așteaptă să ajungă la peste 1,6 milioane euro.
Conform declarațiilor acționarilor societății de intermediere, situația a fost creată de un trader, Maria Voinea, care a încercat să acopere pierderile înregistrate din tranzacții cu produse structurate cu activele clienților. Ancheta este încă în desfășurare, inclusiv o anchetă internă la ASF, care ar trebui să afle cum a fost posibilă frauda fără a fi descoperită. Șeful BVB a declarat, între timp, că astfel de fraude sunt aproape imposibil de detectat la timp, nu doar la noi, cu oriunde în lume, iar modalitatea prin care se încearcă acum combaterea unor astfel de tentative este majorarea cerințelor minime de capital impuse intermediarilor.
Într-un context normal de piață, bursa noastră este mai atractivă decât altele din regiune, din cauza discounturilor și a listărilor programate.
Daniela Ropotă, Analist Intercapital In