Ana Bogdan se luptă pentru marele trofeu Transylvania Open cu o jucătoare pe care nu a învins-o niciodată
Ana Bogdan este finalistă la Transylvania Open. Sâmbătă, 10 februarie, ea s-a calificat în ultimul act al turneului de categorie WTA 250 de la Cluj-Napoca.
Cap de serie 8 şi numărul 65 în clasamentul WTA, Ana Bogdan nu va avea deloc o misiune uşoară în finală.
Ea o va întâlni pe Karolina Pliskova din Cehia. Chiar dacă în prezent este mai slab cotată, fiind pe poziţia 78 WTA, cehoaica domină autoritar întâlnirile directe.
Ana Bogdan şi Karolina Pliskova au mai fost adversare de trei ori. S-au întâlnit în 2014 la Bad Gastein, în 2018 la US Open şi în 2023 la Doha. Jucătoarea din Cehia are 3-0, câştigând toate cele trei întâlniri precedente.
Cu ce premii pleacă acasă cele două finaliste?
În semifinale, Bogdan a trecut de o altă jucătoare din România, Jaqueline Cristian, locul 81 WTA. Scorul partidei a fost 6-3, 3-6, 6-4. Totul a durat două ore şi 50 de minute.
Aşadar, românca va juca acum a doua sa finală WTA 250 din carieră, după cea pierdută în 2022 la Varşovia în faşa franţuzoaicei Caroline Garcia.
La rândul său, Pliskova a învins-o în semifinale pe Harriet Dart (Marea Britanie, 105 WTA). Meciul a fost unul mai scurt, cu scorul final de 6-3, 6-3.
La final, marea câştigătoare de la Transylvania Open va pleca acasă cu 35.250 de dolari şi 250 de puncte în clasamentul WTA.
Jucătoarea care va pierde finala se va bucura şi ea totuşi de 20.830 de dolari şi 163 de puncte.
„Vreau să o felicit pe Jaqueline. Joacă din ce în ce mai bine. Cred că are un viitor luminos în față și îi doresc tot ce e mai bine.
Ambele am jucat la un nivel înalt”, a spus Ana Bogdan după ce a învins-o astăzi pe Jaqueline Cristian.
Jaqueline Cristian are 25 de ani, în timp ce Ana Bogdan a împlinit 31 de ani în luna noiembrie.