În urma schimbării regulilor de clasificare, numărul marilor contribuabili a crescut  de la 2.940 la 3.364, modificările fiind însă mai ample deoarece multe dintre companiile care erau incluse în precedenta listă din 2016 se încadrează acum în alte categorii sau au fost dizolvate.

„Publicarea listei de mari contribuabili după aproape 5 ani aduce cu sine schimbări importante, partea bună fiind însă că se aliniază în linii mari rezultatele financiare  ale companiilor cu clasificarea de mare contribuabil din perspectiva ANAF. Astfel, peste 1.800 de companii se vor trezi cumva că au devenit peste noapte mari contribuabili și că au obligații suplimentare.” a explicat Viorel Sbora, consultant în prețuri de transfer și partener la ATIPIC Transfer Pricing Solutions.

Potrivit legislației în vigoare, începând cu 1 ianuarie 2022, marii contribuabili vor avea obligația pregătirii anuale a dosarului de prețuri de transfer dacă efectuează tranzacții intra-grup ce depășesc oricare dintre următoarele praguri:

200.000 EUR în cazul dobânzilor;
250.000 EUR în cazul serviciilor;
și/sau 350.000 EUR în cazul tranzacțiilor cu bunuri tangibile și/sau intangibile.

Contribuabilii mari care îndeplinesc toate aceste criterii trebuie să pregătească dosarul prețurilor de transfer nu mai târziu de 10 zile după trecerea termenului legal stabilit pentru depunerea declaraţiilor anuale privind impozitul pe profit, pentru fiecare an fiscal.

„Recomandăm celor care tocmai au devenit mari contribuabili să-și gestioneze din timp pregătirea dosarului prețurilor de transfer, pentru că pregătirea unui astfel de dosar care să fie și sustenabil în fața autorităților fiscale poate dura chiar și 5-6 luni în anumite situații. În plus, este bine de știut că ANAF poate solicita prezentarea dosarului chiar și în aceeași zi în care începe acțiunea de inspecție fiscală.”, a subliniat Viorel Sbora.

Viorel Sbora. ATIPIC Transfer Pricing Solutions

Pentru nepregătirea sau neprezentarea dosarului prețurilor de transfer de către marii contribuabili, amenzile sunt de până la 27.000 RON.

Dincolo de amenzi însă, trebuie avut în vedere riscul ca în urma efectuării controalelor fiscale inspectorii să ajusteze prețurile de transfer, caz în care amenda poate deveni nesemnificativă ca valoare. În urma controalelor fiscale finalizate în anul 2020 inspectorii fiscali au efectuat ajustări de prețuri de transfer de aproximativ 2 miliarde de lei.

Despre ATIPIC Transfer Pricing Solutions

ATIPIC Transfer Pricing Solutions este o companie specializată în consultanță pentru pregătirea dosarelor prețurilor de transfer cu o cultură organizațională centrată pe automatizarea proceselor de lucru, eficacitate și pe crearea unui mediu plăcut de lucru care să permită păstrarea acelorași echipe de proiect de la an la an.

Recent, International Tax Review a inclus compania în topul firmelor de specialitate ”WorldTP” datorită numeroaselor proiecte complexe realizate pentru clienți cu implementări de ERP-uri precum SAP, Oracle, Scala sau Microsoft Dynamics din industrii precum: IT, Farmaceutică, Logistică, Materiale de construcții, Retail, Energie, Medicală și Bunuri industriale.