"O altă temă a discuţiei cu premierul a fost încasările la bugetul de stat. Pot să vă spun că la nivelul lunii aprilie am colectat, faţă de anul 2016, 1,170 de miliarde de lei mai mult, însemnând o creştere de 107%, iar la nivel cumulat, pe cele 4 luni, avem o creştere de 102,7%. ANAF a colectat 68,64 de miliarde de lei. În ceea ce priveşte TVA-ul de rambursat, pentru că am vazut că apar tot felul de declaraţii în presă, vreau să precizez că pe primele 4 luni, ANAF a rambursat un TVA de 3,9 miliarde de lei, faţă de un TVA rambursat în anul 2016, de 5,1 miliarde de lei", a spus Bogdan Stan. 

Preşedintele ANAF a precizat că unul dintre motivele diferenţei de 1,2 miliarde de lei este legat de solicitările scăzute ale contribuabililor pentru rambursarea de TVA. 

"Această diferenţă de 1,2 miliarde de lei vine din solicitările mai scăzute ale contribuabililor pentru rambursarea de TVA, din cota redusă de TVA, ştiţi foarte bine, decembrie 2015, faţă de decembrie 2016, a fost 24% şi 20%, ulterior, începând cu anul 2017, 19%. Un alt motiv este funcţionarea grupurilor fiscale, care au început anul acesta să funcţioneze. Avem 114 grupuri fiscale şi practic acel TVA deductibil de care ar beneficia şi care ar fi putut să îl solicite la rambursare, este compensat cu TVA-ul de colectat", a precizat preşedintele ANAF, Bogdan Stan. 

Potrivit datelor ANAF publicate la începutul lunii mai, Fiscul a colectat 68,45 miliarde lei, în primele patru luni din acest an, în creştere cu 2,71% comparativ cu perioada similară din 2016. 

'În primele 4 luni ale anului curent, ANAF a colectat 68,45 miliarde lei, ceea ce înseamnă un plus de 1,81 miliarde lei faţă de încasările din perioada similară a anului 2016 (66,64 miliarde lei), respectiv o creştere de 2,7% a volumului veniturilor bugetare colectate', se arată în document. 

Potrivit acestuia, în luna aprilie, ANAF a colectat venituri bugetare în sumă totală de 18,03 miliarde lei, cu 1,18 miliarde lei, respectiv cu 7% mai mult decât în luna aprilie 2016 (16,85 miliarde lei).

AGERPRES