Astfel, a intervenit "o diminuare cu doar 0,9% – indice nominal fata de perioada similara a anului trecut și în condițiile în care încasările din ianuarie 2016 s-au realizat prin aplicarea cotei de 24% TVA, în timp ce ianuarie 2017 a reflectat colectarea TVA în cotă de 20%", se arată într-un comunicat al ANAF.
Totalul veniturilor bugetare realizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în luna februarie 2017 a însumat 13,873,8 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o depăşire cu 6,7% – indice nominal, respectiv cu 874,0 milioane de lei în cifre absolute mai mult față de perioadă similară a anului 2016 (12,999,7 miliarde lei), în condițiile în care cota de TVA în luna februarie 2016 era de 20%, iar în luna februarie 2017 de 19%.
În acest context, premierul României a solicitat creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare administrate de ANAF și intensificarea măsurilor de îmbunătățire a conformării voluntare. De asemenea, acesta și-a exprimat disponibilitatea în susținerea demersurilor ANAF pentru soluționarea problemelor administrative, care afectează în prezent activitatea instituției, informează comunicatul citat.
Situația încasărilor bugetare a fost analizata vineri în cadrul unei întâlniri dintre prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan și președintele ANAF, Bogdan-Nicolae Stan.
Ca urmare a acestei analize, președintele ANAF a convocat, în cursul zilei de luni, 6 martie, o întâlnire de lucru cu conducerea Direcțiilor Generale Regionale ale Finanțelor Publice, Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili și a Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în vederea structurării unui plan urgent de acțiune, care urmează a fi adus la cunoștința prim-ministrului, la începutul săptămânii viitoare.