ANAF a făcut prăpăd! Cum l-au răzbunat inspectorii Antifraudă pe Dragnea

În ultimii ani, nu puține au fost cazurile în care inspectorii ANAF au fost acuzați că realizează controale la ordinul politic al puterii.

Un consilier local din comuna Corbi, judeţul Argeş, relatează jurnaliștilor Libertatea despre un nou caz de acest fel.

În data de 17 mai, Liviu Dragnea se oprea în comuna Corbi, județul Argeș, pentru a vizita o plantație pomicolă. Acesta a fost întâmpinat cu huiduieli de mai mulți contestatari, printre care se regăsea și Valentin Grigoroiu, consilier local PNL și totodată deținătorul unei societăți care se ocupă cu fabricarea sobelor de teracotă. La două săptămâni de la eveniment, inspectorii ANAF i-au făcut o vizită inopinată acestuia.

Consilierul liberal susține că a fost verificat de Direcţia Antifraudă din cadrul ANAF pentru că pe 17 mai a huiduit delegaţia oficială de la Bucureşti.

”Când au venit, nici măcar nu eram acasă. Mi-au cerut acte pe care nici contabilul nu ştie de unde să le scoată. La sfârşit mi-au spus că acest control a fost dispus de la un nivel foarte înalt. Prefectul s-a interesat personal cine suntem”, ne-a spus Valentin Grigoroiu.