ANAF a făcut ravagii! Inspectorii antifraudă fiscală au dat amenzi în valoare 4,12 milioane de lei. S-au efectuat controale la sânge. Vizate sunt firmele care nu au respectat legea referitoare la casele de marcat.
3.339 de firme au fost verificate dacă au respectat noile reguli. Inspectorii au dat 450 de avertismente, 686 de amenzi în valoare de 3,79 milioane lei, și au făcut confiscările de numerar, venituri ilicite şi bunuri ce au totalizat 322.037 lei.
ANAF a suspendat activitatea comercială în 15 locații, în 12 pentru încălcarea prevederile legale privind utilizarea caselor de marcat, iar în trei locații pentru comercializarea de produse accizabile fără timbru fiscal.
87% din avertismente au fost aplicate contribuabililor care la data controlului nu achiziționaseră noile case de marcat cu jurnal electronic. ANAF transmite că după dispunerea planurilor de remediere nu se vor mai aplica avertismente, ci sancțiuni importante, precum amenzi de până la 10.000 de lei, confiscarea tuturor încasărilor și suspendarea activității comerciale a punctului de lucru până la dotarea cu noile case de marcat cu jurnal electronic.
ANAF precizează că acțiunile de monitorizare și control ale inspectorilor antifraudă vor continua pentru asigurarea respectării obligațiilor legale privind dotarea și utilizarea noilor case de marcat cu jurnal electronic.