ANAF este pregătită să înceapă controalele. În curând se vor aplica amenzi între 8.000 şi 10.000 lei şi se poate dispune chiar sistarea activităţii economice a firmei.
Circa 800.000 de firme trebuie să-şi înlocuiască aparatele de marcat vechi cu cele cu jurnal electronic, data limită pentru companiile plătitoare de TVA fiind 1 septembrie, iar pentru cele neplătitoare de TVA, 1 noiembrie, se arată într-un comunicat al unei companii din domeniul aparaturii fiscale, citat de Agerpres.
Controalele ANAF la firmele ce utilizează case de marcat arată că încă sunt foarte mulţi comercianţi la nivel de ţară ce nu le-au schimbat cu noile modele avizate, cu jurnal electronic.
Potrivit normelor din Legea prevenirii, în prima etapă, operatorii economici care nu au făcut încă schimbarea primesc un avertisment. În curând însă se vor aplica amenzi între 8.000 şi 10.000 lei şi se poate dispune chiar sistarea activităţii economice a firmei până la intrarea în legalitate.
La finalul lunii august, chiar înainte de expirarea primului termen, s-a constat că au fost instalate în jur de 30.000 de case conforme cu noile prevederi legislative, din cele 100.000 utilizate de către operatorii mari şi mijlocii, precizează Zeus Service. Compania apreciază că ANAF a emis în total aproape 32.000 de certificate de atribuire a numărului unic de înregistrare pentru peste 44.000 de aparate de marcat.
‘Dacă în lunile iunie şi iulie vânzările au fost similare celor din anii precedenţi, începând cu a doua jumătate a lunii august vânzările au crescut de 4-5 ori, odată cu apropierea termenului limită de schimbare a caselor de marcat pentru contribuabilii mari şi mijlocii. Ne aşteptăm ca în perioada următoare să crească cererea de case de marcat de cel puţin 10 ori, întrucât termenul limită pentru contribuabilii mici este de 1 noiembrie. Foarte mulţi comercianţi lasă pentru ultimile zile decizia de a schimba casele de marcat’, spune Florin Băjan, director general Zeus Service.
Toate companiile care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum şi prestări de servicii direct către populaţie, cum sunt restaurantele, magazinele alimentare, saloanele de înfrumuseţare sau farmaciile sunt obligate să utilizeze case de marcat fiscale cu jurnal electronic. Operatorii economici trebuie să depună la ANAF, până pe data de 20 ale fiecărei luni, rapoartele zilnice cu vânzările din luna anterioară, sub forma unor fişiere informatice, nefiind încă posibilă transmiterea acestora online.
Măsura înlocuirii vechilor case de marcat cu cele cu jurnal electronic a fost luată în scopul de a reduce evaziunea fiscală şi de a asigura un mediu concurenţial corect pentru toţi contribuabilii, crescând în acelaşi timp nivelul de colectare la nivelul organului fiscal.