ANAF va modifica criteriile de clasificare a companiilor mari şi mijlocii, acestea urmând să fie ierarhizate după obligaţiile bugetare datorate, cheltuielile de personal şi veniturile din exploatare, şi nu potrivit cifrei de afaceri, a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
„Schimbăm criteriile, iar numărul companiilor care vor intra în această categorie va creşte de la 21.000 la circa 27.000, astfel că aceşti contribuabili vor asigura aproximativ 85% din veniturile bugetare, faţă de 60-65% în prezent”, a spus Blejnar.
Preşedintele Fiscului a arătat că, în urma reorganizării criteriilor, anumiţi contribuabili nu vor mai face parte din categoria celor mari sau mijlocii, dând ca exemplu cazul companiei American European Marketing & Enterprises (AEM&E), care, deşi figura cu un profit foarte mare, nu avea niciun angajat.
„Renunţăm la cifra de afaceri. Criteriile vor fi volumul obligaţiilor bugetare datorate, veniturile din exploatare, cheltuielile cu personalul şi volumul activelor imobilizate”, a arătat Blejnar.
În prezent, companiile mijlocii sunt acele firme care au o cifră de afaceri cuprinsă între 6,7 milioane lei şi 70 milioane lei, iar companiile mari sunt societăţile cu afaceri de peste 70 milioane de lei.
Presa a relatat în august cazul firmei AEM&E, cu sediul în comuna Hoghiz din judeţul Braşov, fără angajaţi, care a raportat pentru 2009 afaceri de 15,47 miliarde lei, la un profit tot de 15,47 miliarde lei. Suma reprezintă 3,14% din PIB realizat în 2009.
Institutul Naţional de Statistică (INS) a precizat atunci că, în urma investigaţiilor, a reieşit că rezultatele economico-financiare ale firmei American European Marketing & Enterprises nu au fost cuprinse în Produsul Intern Brut nici în 2009 şi nici în 2010, urmare a faptului că firma nu a figurat şi nu figurează în baza de sondaj a operatorilor economici activi utilizată de către INS la calculul indicatorilor macro-economici.