ANAF începe să blocheze conturile firmelor rusești din România

anaf

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, spune că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) este autoritatea competentă în cazul sancţiunilor de blocare a fondurilor sau a resurselor economice a persoanelor fizice ori juridice ruse din România vizate de sancţiunile internaţionale impuse Rusiei.

ANAF, autoritatea competentă în blocarea conturilor entităților ruse. Deja derulează proceduri specifice

Purtătorul de cuvânt al Executivului a declarat că ”în privinţa sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este autoritatea competentă în cazul sancţiunilor de blocare a fondurilor sau a resurselor economice care se află în proprietatea, sunt deţinute de sau se află sub controlul, direct sau indirect, al persoanelor fizice ori juridice care au fost identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate”.

De asemenea, Dan Cărbunaru a mai spus că ”pe baza informațiilor primite de la instituţiile abilitate, până în prezent, ANAF derulează proceduri specifice pentru un număr de trei persoane juridice care ar putea avea legături cu două persoane fizice, respectiv o persoană juridică, listate în Regulamente/Decizii europene”.

Uniunea Europeană a impus noi sancțiuni financiare usturătoare pentru Rusia

UE a publicat, miercuri, în Jurnalul Oficial decizia finală convenită marți seară de Consiliul Uniunii Europene pentru excluderea băncilor importante ale Rusiei din SWIFT.

Bank Otkritie, Novikombank, Promsvyazbank, Bank Rossiya, Sovcombank, VNESHECONOMBANK (VEB) și VTB BANK sunt băncile din Rusia eliminate din SWIFT. Au fost alese băncile respective întrucât au fost deja supuse altor sancțiuni ale UE și alte statelor din G7 (Grupul celor Șapte).

”Cu viteza luminii, Uniunea Europeană a adoptat trei valuri de sancțiuni grele împotriva sistemului financiar în creștere, a industriilor sale de înaltă tehnologie și a elitei sale corupte. Acesta este cel mai mare pachet de sancțiuni din istoria Uniunii noastre. Decizia de astăzi de a deconecta băncile cheie rusești de la rețeaua SWIFT va trimite un alt semnal foarte clar lui Putin și Kremlinului”, a declarat Ursula von der Leyen – președinta Comisiei Europene, potrivit Reuters.

Noua sancțiune europeană va intra în vigoare peste zece zile pentru ca operatorii economici să aibă timpul necesar să aplice măsura respectivă, atenuând orice posibil impact negativ asupra întreprinderilor și piețelor financiare din Uniunea Europeană.

De altfel, Uniunea Europeană a interzis investițiile în proiecte europene cofinanțate de Fondul Rus de Investiții Directe. Totodată, oficialii europeni au interzis furnizarea de bancnote euro către Rusia.