Măsura se va aplica din data de 20 mai 2019 şi a fost prevăzută într-o directivă europeană transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 201/2016.
Pentru produsele din tutun, altele decât ţigaretele şi tutunul de rulat, marcarea se va face începând din 20 mai 2024.
"Înainte de introducerea în circuitul de vânzare cu amănuntul, toţi operatorii economici implicaţi în comerţul cu produse din tutun, inclusiv producătorul, au obligaţia de a înregistra intrarea tuturor pachetelor unitare aflate în posesia lor, precum şi toate mişcările intermediare şi ieşirea finală a pachetelor unitare din posesia lor, conform Legii nr. 201/2016. Această obligaţie poate fi îndeplinită prin marcarea şi înregistrarea ambalajelor sub formă agregată, precum cartuşe, baxuri sau paleţi, dacă se asigură urmărirea şi asigurarea trasabilităţii tuturor pachetelor unitare", informează ANAF.
În decembrie 2017, Comisia Europeană a informat statele membre despre faptul că legislaţia secundară privind sistemul de trasabilitate a tutunului a fost adoptată.
Având în vedere importanţa deosebită pe care o are crearea unui sistem unic funcţional în toate statele membre, pentru urmărirea şi monitorizarea produselor din tutun, Comisia Europeană organizează patru întâlniri regionale privind aspecte de implementare a sistemului de trasabilitate şi elementele de securitate pentru produsele din tutun.
La a doua întâlnire regională, ce va avea loc în data de 15 februarie 2018, la Bucureşti, au fost invitate să participe autorităţile responsabile din şapte state membre: Austria, Cehia, Ungaria, Lituania, Polonia, România şi Slovacia. Întâlnirea este organizată de Comisia Europeană – DG SANTE şi Ministerul Sănătăţii.
Fiecare stat membru poate numi până la zece reprezentanţi ai părţilor interesate din sectorul economic pentru a participa la sesiunea publică.
AGERPRES