ANAF: Pentru 3 din 10 persoane fizice verificate, au fost înaintate sesizări penale

Pentru 3 din cele 10 persoane fizice verificate, cu averi mari din surse nedeclarate, au fost înaintate sesizări penale, a declarat miercuri directorul general al Direcţiei Verificări Fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Eugen Şerban.

 

'Pentru aceste verificări (primele 10 persoane verificate, n.r.), în funcţie de ce constatări am avut cu ocazia controlului, ce manoperă a folosit contribuabilul pentru a nu ne declara sursele exacte, în trei cazuri am întocmit sesizări penale adresate Parchetului', a menţionat Şerban.

Acesta a subliniat că, în ceea ce priveşte cele 10 persoane fizice verificate, aceştia sunt oameni de afaceri din imobiliare, construcţii, dar şi investitori. 'Veniturile din surse neidentificate de organul fiscal provin din acumulări de sume pentru care nu se prezintă probe, fapt pentru care se trece la impozitare ori se prezintă nişte probe privind sursele care se dovedesc ca fiind nereale', a mai spus reprezentantul ANAF.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat, la începutul lunii august a acestui an, verificarea persoanelor fizice cu venituri mari care prezintă risc fiscal, respectiv a celor care au o avere ce nu poate fi justificată de veniturile declarate.

Durata efectuării verificării fiscale este de maximum 6 luni, respectiv 12 luni în cazul în care sunt necesare informaţii din străinătate.

Fiscul a anunţat, în 23 noiembrie, că a identificat venituri nedeclarate de peste 86,948 milioane de lei, la 10 persoane fizice cu averi mari din grupul celor 336 asupra cărora se fac analize şi verificări privind riscurile fiscale. ANAF a declanşat, în luna noiembrie, 30 de noi verificări, prin metode indirecte, la persoanele fizice cu averi mari.

Acesta a reamintit că, în 2015, au fost finalizate primele 10 verificări prin metode indirecte. 'Am constatat venituri cu surse neidentificate de 23,7 milioane de lei, pentru care s-a calculat impozit pe venit suplimentar de plată de 3,8 milioane de lei, la care s-au adăugat penalităţi şi dobânzi de 2,4 milioane de lei. De asemenea, au mai fost constatate venituri cu surse identificate în valoare de 63,17 milioane de lei', a mai spus reprezentantul ANAF.