Ministerul Finanţelor a transmis Rompetrol Rafinare că răscumpărarea înainte de scadenţă a obligaţiunilor emise în contul datoriei faţă de stat nu se poate face decât prin plata integrală a datoriilor, în condiţiile în care compania deja şi-a exprimat opţiunea de răscumpărare, potrivit ANAF.

Rompetrol Rafinare şi-a manifestat intenţia de răscumpărare a obligaţiunilor în data de 9 septembrie, când a efectuat o primă plată în sumă de 229,32 milioane lei, echivalentul a 54 milioane euro.

Totodată, compania a strâns de la acţionari în perioada iulie-august 329,49 milioane lei printr-o majorare de capital, banii fiind destinaţi rambursării unei părţi din obligaţiuni. Majorarea de capital a fost, însă, contestată de Ministerul Finanţelor Publice, care a pierdut în luna august primul proces, la Tribunalul Constanţa, potrivit Rompetrol.

„Ministerul Finanţelor Publice, luând act de intenţia societăţii de răscumpărare a obligaţiunilor prin efectuarea unei plăţi parţiale, în data de 09.08.2010, a comunicat SC Rompetrol Rafinare SA Constanţa, că plata realizată reprezintă doar prima tranşă efectuată în scopul răscumpărării totale a obligaţiunilor ce trebuie îndeplinită până la data de 30.09.2010. Totodată, ministerul a comunicat societăţii faptul că odată manifestată opţiunea de răscumpărare înainte de scadenţă, aceasta nu poate fi decât integrală conform prevederilor convenţiei de emisiune, din 2003”, se arată într-un comunicat al ANAF.

ANAF urmăreşte protejarea interesului statului şi realizarea veniturilor bugetare

ANAF precizează că, ulterior plăţii unei prime tranşe din datoria totală a Rompetrol către stat în valoare de circa 570 milioane euro şi a intenţiei Rompetrol Rafinare de apropa în Adunarea Generală a Acţionarilor gajarea şi ipotecarea unor bunuri mobile şi imobile, a decis instituirea unor măsuri asiguratorii, conform Coduluide procedură fiscală.

„Facem menţiunea că, prin măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile nu este afectată activitatea societăţii, întrucât măsurile asigurătorii dispuse au ca efect doar indisponibilizarea bunurilor şi reprezintă o posibilitate de a asigura, la scadenţă, recuperarea integrală a contravalorii obligaţiunilor rămase nerăscumpărate”, se spune în comunicatul ANAF.

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a declarat, în comunicat, că, prin acţiunile întreprinse, ANAF urmăreşte protejarea interesului statului şi realizarea veniturilor bugetare, pornind de la faptul că datoria de 2,4 miliarde lei a Rompetrol Rafinare reprezintă circa 2,4% din bugetul de stat previzionat a se încasa în acest an.

Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, a subscris în 2003 obligaţiuni emise de Rompetrol Rafinare în valoare totală de 2,17 miliarde de lei, prin anularea obligaţiilor bugetare reprezentând taxa pe valoarea adăugată, accize, contribuţia la Fondul special al drumurilor publice, precum şi majorările de întârziere, dobânzile, penalităţile şi penalităţile de întârziere.

ANAF a instituit, vineri, sechestru asigurator asupra unor terenuri şi instalaţii ale Rompetrol Rafinare, precum şi asupra participaţiilor în filialele sale, potrivit unui comuniact transmis duminică de Rompetrol Rafinare.