Procedurile de achiziție publică pentru trei mari proiecte de digitalizare vor fi lansate în 2022. Șefa ANAF spune până când trebuie finalizate
Potrivit celor spuse miercuri, 23 februarie, de președintele ANAF, procedurile trebuie finalizate până la finele anului pentru a fi respectate țintele şi jaloanele prevăzute în PNRR.
„Toate elementele care ţin de modernizarea Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală, inclusiv componenta noastră pe PNRR, au fost lucruri pe care le-am discutat cu toţi şi le-am stabilit împreună (cu mediul de afaceri, n.r.). Atât anul 2022, cât şi perspectivele până în 2025, începutul anului 2026, nu vor modifica nimic din lucrurile stabilite şi care sunt foarte clar detaliate în PNRR. Planurile noastre continuă în această direcţie. Ne consolidăm reformele pe care le-am început, anul 2022 reprezentând un an de mari provocări, în sensul că vom continua implementarea facturii electronice pe relaţia B2B pentru acele categorii de domenii şi produse de risc.
Vom implementa pentru structura de mari contribuabili SAF-T. De asemenea, vom implementa sistemul Trafic Control, dar cea mai mare provocare pentru Agenţie în anul 2022 o reprezintă lansarea procedurilor de achiziţie publică pentru marile proiecte de digitalizare. Mă refer la proiectul Sfera, de unificare a bazelor de date şi migrare pe baze de date centralizate a evidenţelor fiscale. De asemenea, mă refer la proiectul APIC sau big data care are o componentă consistentă în ceea ce priveşte analiza de risc. Aceste achiziţii publice vor fi lansate în cursul acestui an şi trebuie finalizate până la finele anului 2022 pentru a putea să respectăm în continuare ţintele şi jaloanele pe care le-am prevăzut în PNRR. Toate aceste proiecte sunt destinate eficientizării colectării”, a declarat Mirela Călugăreanu.
Procesul de colectare a taxelor trebuie accelerat
De asemenea, șefa ANAF a subliniat faptul că procesul de colectare a taxelor trebuie accelerat pentru o contribuţie suplimentară la bugetul general consolidat.
„Lucrurile s-au mişcat bine în anul 2021. Şi în prima lună a anului 2022 încasările arată bine, dar în mod evident procesul va trebui accelerat şi sunt de acord că perspectiva eficientizării administrări fiscale în România trebuie să aducă o contribuţie suplimentară consistentă la bugetul general consolidat”, a declarat Mirela Călugăreanu.