Nokia deţine în comuna clujeană o hală de producţie şi o clădire administrativă. Motivul sechestrului ar fi datoriile de 10 milioane de dolari pe care compania finlandeză le-a acumulat către statul român. Datoriile reprezintă taxe vamale neplătite. Sechestrul a fost pus în urma unor controale ale ANAF, pe halele de depozitare, de producție și pe birouri.
UPDATE:
"Au fost instituite măsuri asiguratorii, în baza codului de procedură fiscală. Astfel de măsuri se iau când există pericolul ca debitorul să-şi înstrăineze sau să-şi risipească activele", a declarat Sorin Blejnar, preşedintele ANAF. El a mai precizat că ANAF a început un control în 2009 pe care l-a finalizat zilele trecute. "Măsurile asiguratorii nu periclitează activitatea societăţii", a mai spus Blejnar.
La sfârşitul lunii septembrie, Nokia a anunţat închiderea fabricii de la Jucu, decizie a afectat 2.200 de persoane. Compania finlandeză a inaugurat fabrica de la Jucu în 2008, după ce a investit 60 milioane de euro. Nokia închisese anterior o fabrică din orașul Bochum, Germania.

Aproape 154 de hectare de teren din parcul industrial Tetarom III au rămas pustii după plecarea companiei Nokia de la Jucu. Pentru amenjarea locaţiei şi crearea condiţiilor optime pentru venirea Nokia la Cluj, Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a investit peste 15 milioane de euro, bani care nu se ştie încă dacă vor fi recuperaţi.
"Nu ştiam de sechestru. La noi Nokia nu are nici o datorie, următorul termen scadent este pe data de 19, când trebuie plătite datoriile pe octombrie. Cu sau fără sechestru, Nokia trebuie să ne plătească în continuare", a declarat Vali Peter, directorul economic al Tetarom, potrivit citynews.ro. "Nokia se află în discuţii cu mai mulţi investitori pentru vânzarea activelor, iar acest sechestru le pune lor probleme pentru că preţul ar putea scădea", a mai spus Peter.

Până acum. Direcția Generală a Finantelor Publice din Cluj nu a primit nicio notificare privitoare la sechestrul pe halele Nokia, potrivit citynews.ro. "Nokia face parte dintre societăţile administrate de Direcţia de Administrare a Marilor Contribuabili, subordonată ANAF Bucureşti. Până în prezent nu am primit nici un fel de document legat de sechestru pe bunurile Nokia de la ANAF. ANAF ne poate solicita să punem noi acest sechestru, ne poate delega nouă această atribuţie, însă până în prezent nu am primit nimic”, a declarat Mihai Costin, directorul general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj.