"În selecţia lunii aprilie 2015 au fost cuprinse, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA, soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 20 februarie 2015, excepţie făcând deconturile de TVA aferente operaţiunilor de import soluţionate până la 25 martie 2015", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii ANAF precizează că deconturile de TVA au fost organizate astfel: deconturi cu compensare şi restituire care totalizează 1,14 miliarde lei, din care se compensează suma de 65,75 milioane lei şi se restituie suma de 1,083 miliarde lei; deconturi cu compensare integrală în valoare de 89,58 milioane lei; deconturi cu compensare parţială în valoare de 91,15 milioane lei, cu precizarea că suma de 914,95 milioane lei urmează să fie restituită în perioada următoare.
În cazul compensărilor totale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 1,08 miliarde lei, plata efectivă a fost programată după cum urmează: tranşa I (9 aprilie), în valoare de 385,33 milioane lei şi tranşa III (30 aprilie), în cuantum de 698,36 milioane lei.
Potrivit ANAF, în tranşa I au fost incluse şi toate deconturile al căror termen de soluţionare era întârziat cu peste 180 de zile şi care au fost cuprinse în selecţia lunii curente.AGERPRES