'Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Bogdan-Nicolae Stan, atrage atenţia asupra lipsei investiţiilor, atât în sistemul informatic al institituţiei, cât şi în serviciile de întreţinere, în ciuda creşterii continue a solicitărilor pentru noi aplicaţii şi a volumului de muncă al Direcţiei de Tehnologie a Informaţiei din cadrul ANAF', se arată în documentul citat.
'Conducerea ANAF a constatat că din anii 2012 – 2013 au încetat investiţiile importante în infrastructură (hardware, software, infrastructura fizică suport), în pofida recomandărilor ferme din Acordul de Împrumut dintre România şi BIRD (Legea 212/2013) destinat Proiectului de Modernizare a Administraţiei Fiscale. Potrivit acestui Proiect, România s-a angajat la momentul împrumutului că va asigura continuitatea funcţionării în bune condiţii a sistemului informatic existent, până la achiziţionarea unui nou sistem informatic de administrare a veniturilor (RMS Cots). Precizăm că, în acest moment, nu există la nivelul ANAF niciun contract în derulare pentru întreţinerea infrastructurii hardware, software şi de comunicaţii', spune comunicatul.
Conform ANAF, consecinţele acestei stări de fapt sunt deosebit de grave, mai ales în perioadele de vârf de activitate (cele din jurul datelor de depunere a declaraţiilor fiscale şi de plăţi a impozitelor), deoarece provoacă sincope în funcţionarea sistemului informatic.
'Aceste sincope pot genera oprirea parţială sau totală a unor activităţi fundamentale ale ANAF, sau chiar pierderi de date din sistem. De asemenea, defectarea serverelor sau a componentelor de comunicaţii din teritoriu implică alte riscuri de blocare a activităţii. Preşedintele ANAF constată că, în ultimii ani, banii alocaţi instituţiei în scopul investiţiilor IT nu au fost utilizaţi decât într-o proporţie inadmisibil de scăzută. Consecinţa neutilizării sistematice a bugetului este, din păcate, o alocare sub necesităţile menţinerii în funcţiune a sistemului informatic în acest an, lucru pe care preşedintele ANAF l-a adus la cunoştinţa ministrului Finanţelor Publice', informează ANAF.
Sistemul informatic al ANAF funcţionează, în prezent, la o capacitate de 99%, cu mult peste recomandările tehnice de maximum 70%, ceea ce poate conduce la blocarea întregii activităţi a instituţiei, pe o perioadă nedeterminată.
'În baza Memorandumului semnat cu Banca Mondială, semnat în 2013, pentru modernizarea sistemului informatic, Agenţia s-a angajat totodată să pună bazele unui Centru de Date echipat corespunzător, demersul fiind încă nefinalizat. O altă problemă cu care se confruntă ANAF este întârzierea achiziţionării de servicii de mentenanţă, întreţinere şi reparaţii pentru Unitatea de Imprimerie Rapidă a Agenţiei Fiscale, fapt ce a generat îngreunarea organelor fiscale teritoriale cu activităţi de printare, împlicuire şi expediere a tuturor actelor administrative şi de executare, ceea ce poate afecta încasările bugetare. Ţinând cont de situaţia critică constatată în funcţionarea sistemului informatic central al ANAF, preşedintele Bogdan – Nicolae Stan, i-a adresat o informare lui Sorin Grindeanu, prim-ministru al României', precizează Agenţia.
AGERPRES