"Inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au verificat, în perioada martie – iulie, 533 de firme care transportă şi comercializează en-gross şi en-detail combustibili (benzină, motorină, GPL). S-au constatat abateri pentru sancţionarea cărora inspectorii antifraudă au dispus 132 de avertismente, 296 de amenzi în cuantum de 3,32 milioane lei, confiscarea de numerar şi venituri de peste 5,27 milioane lei", se arată în document. 

În plus, spune ANAF, au fost confiscaţi şi 2.633 litri de GPL şi 8.600 litri de motorină şi benzină depozitaţi în spaţii neautorizate. 

"În urma analizelor preliminare de risc fiscal şi a controalelor inopinate realizate la nivel naţional, au fost constatate încălcări ale condiţiilor legale de autorizare şi funcţionare, precum desfăşurarea activităţii de comercializare a produselor energetice fără atestat legal de către intermediari. O altă abatere constatată a fost legată de comercializarea de către benzinării a combustibililor fără a utiliza mijloace tehnice de măsurare şi control autorizate sau având buletine de verificare metrologică şi certificate de calibrare expirate", informează Agenţia. 

Fiscul precizează că acţiunea inspectorilor antifraudă de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale continuă prin monitorizarea celor mai importante dintre cele 104 antrepozite fiscale de producţie şi depozitare a produselor energetice şi a celor 4.937 de locaţii atestate pentru comercializarea en-gross şi en-detail a produselor energetice. 

"Activităţile din domeniul produselor energetice au un risc fiscal ridicat iar inspectorii DGAF vor verifica respectarea prevederilor legale aplicabile pe parcursul transportului, identificarea circuitelor tranzacţionale de la expeditori la beneficiarii finali, care comercializează produsele energetice către populaţie. Reamintim că unul dintre principalele obiective ale acţiunilor de control organizate de ANAF este protejarea agenţilor economici corecţi împotriva efectelor anticoncurenţiale ale pieţei nefiscalizate", menţionează sursa citată.

AGERPRES