Medicul Radu Bălănescu, profesor în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și președinte al Marii Loji Naționale din România, a fost chemat în judecată într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Prahova, unde s-a analizat o plângere depusă de ANAF în numele statului român, potrivit evz.ro
Totodată, dosarul îl viza și pe medicul Radu Bălănescu, în calitate de președinte al Marii Loji Naționale, dar și pe alte patru persoane, membre, pentru fraudă fiscală.
ANAF a transmis magistraților o solicitare de retragere a plângerii
„Fapta nu există”, a motivat Agenția, scoțând în evidență că banii regăsiți în conturile Marii Loji provin, în fapt, din cotizațiile membrilor.
Conform sursei menționate, este explicat în solicitarea de retragere a plângerii faptul că a fost verificată toată contabilitatea, chiar și fondurile acordate de asociație pentru bursieri, prin programul „Viitorul României”, dar nu au găsit nimic în afara legii.
„Reiese cu claritate inexistența faptei (n. de fraudă fiscală). Mai mult decât atât, în cauza de față sesizarea penală a fost făcută de o persoană fizică, neexistând o sesizare a organelor fiscale, care la rândul său să fie întemeiată pe un raport de inspecție fiscală efectuat de organele abilitate. (…) Vă solicităm să luați act de cererea de retragere a plângerii formulată de ANAF”, subliniază autoritățile în solicitarea depusă la Tribunalul Prahova.
Medicul Radu Bălănescu a vorbit anterior despre viitorul țării
În altă ordine de idei, amintim că medicul Radu Bălănescu a vorbit anterior despre viitorul României.
„Impresia mea, ca cetățean al României, este că România în momentul ăsta este pe un drum foarte, foarte bun! Există stabilitate, există o majoritate liniștitoare care a putut să genereze niște legi corecte pentru țară și cred că și cetățenii de rând sunt mult mai liniștiți, pentru că a dispărut acea agitație generată de diferite lupte politice. Avem nevoie de liniște, pentru a putea să ne dezvoltăm, astfel încât niște proiecte să poată fi puse la punct, să fie aplicate și lucrurile să meargă bine.
Din punctul meu de vedere, așa cum mi-am dorit întotdeauna și pentru Marea Lojă Națională din România, cred că cele mai importante lucruri sunt unitatea, liniștea și să stea toată lumea la aceeași masă și să genereze niște proiecte pentru binele țării. Din fericire, cred că traversăm o perioadă în care aceste lucruri se întâmplă. Eu îndrăznesc să sper că lucrurile acestea vor continua pe o perioadă destul de lungă de timp de acum încolo. Sunt optimist în legătură cu viitorul României. Cred că avem oportunități importante și cred că avem și oameni care pot să ducă la îndeplinire aceste oportunități”, a spus acesta pentru dcnews.ro