ANAF va aplica aceleași reguli în cazul OMV Petrom ca și în cazul Romgaz (SURSE)

omv

SURSA FOTO: Dreamstime

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va aplica aceleași reguli în cazul OMV Petrom ca și în cazul Romgaz în ceea ce privește taxa de solidaritate, potrivit unor surse guvernamentale.

ANAF va aplica aceleași reguli în cazul OMV Petrom ca și în cazul Romgaz

„Așa cum va plăti Romgazul taxa de solidaritate, tot așa se vor aplica aceleași reguli și pentru OMV Petrom.

Trebuie să vedem cum constituie OMV plafonul de 75%. ANAF o să vadă toate cifrele”, au transmis surse guvernamentale, citate de știripesurse.ro.

Din calculele lor, OMV ar datora aproximativ 260 de milioane de euro taxă de solidaritate. Momentan, oficialii români încă discută despre acest subiect alături de Comisia Europeană (CE), iar Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) încă efectuează controale la OMV.

Romgaz a anunțat deja că va plăti taxa de solidaritate introdusă de Guvernul României la finalul anului trecut, fiind vorba de peste 900 de milioane de lei.

Pe de altă parte, calculele OMV Petrom au dus la concluzia că cifra de afaceri a companiei respective în sectoarele prevăzute de Ordonanţa 186/2022 pentru plata contribuţiei de solidaritate este sub 75% şi astfel nu este nevoită să achite taxa de solidaritate, dar, dacă Fiscul va ajunge la altă concluzie, o va plăti, a anunțat Alina Popa, directorul financiar al companiei respective.

„Pot să confirm faptul că am avut un control de la ANAF la începutul acestui an, care a verificat în detaliu cifra de afaceri şi structura cifrei de afaceri a societăţii OMV Petrom SA”, a declarat aceasta.

OMV Petrom încearcă să blocheze România să devină independentă energetic

Vă amintim că în urmă cu puțin timp, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a avertizat că OMV Petrom încearcă să blocheze România din a deveni o țară independentă energetic și din a deveni exportator de gaze pentru țările vecine.

Potrivit prim-vicepreședintelui Partidului Național Liberal (PNL), OMV Petrom încearcă să facă acest lucru prin amânarea demarării exploatării perimetrului de gaze naturale Neptun Deep.

„OMV Petrom face un joc clar ca România să nu devină independentă energetic și să nu devină un jucător strategic, să nu exporte în Cehia, în Ungaria, în Polonia, în Bulgaria. OMV Petrom, la modul la care se comportă pe cel mai important atu al României… Neptun Deep este pentru noi, păstrând proporțiile, ce a însemnat petrolul din zona Golfului pentru califate.

Sunt atuuri pe care ni le-a dat Dumnezeu, ca să fim jucători în urmatoarea perioadă. Cât timp refuză să înceapă investiția și să înceapă să scoată gaze care să permită României să fie furnizor pentru 14 state din regiune, statul român trebuie să îi ia la întrebări, indiferent cine e acolo”, a fost declarația lui Rareș Bogdan.