ANAF atrage atenţia tuturor contribuabililor că mai sunt doar 13 zile până expiră termenul pentru depunerea unui document foarte important.
ANAF aduce aminte contribuabililor că termenul de depunere a declaraţiei unice este 31 iulie 2019. Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate, care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. În plus, o pot depune şi persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice poate fi corectată de contribuabili din proprie iniţiativă, ori de câte ori informaţiile actuale nu corespund celor din declaraţia depusă anterior, prin depunerea unei declaraţii rectificative în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
ANAF precizează că declaraţia unică se poate depune online:
– prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”, disponibil pe site-ul www.anaf.ro, pe baza credențialelor;
– prin intermediul serviciului „Depunere declarații”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat.