În primele 11 luni din 2015, veniturile în sumă de 180,57 mld. lei reprezintă o depăşire cu 7% (indice nominal) și cu 12,15 mld. lei (în cifre absolute) a veniturilor colectate în perioada similară a anului 2014, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Încasările din TVA au fost cu 5,14 mld. lei (+11% indice nominal) mai mari decât în aceeași perioadă din 2014.
De asemenea, raportat la programul inițial de încasări, gradul de realizare este de 104%.
"Menționăm faptul că, potrivit prognozei de toamnă a Comisiei Naționale de Prognoză, creșterea economică a fost de 3,6%, în timp ce încasările suplimentare din 2015 au crescut cu 7% față de cele înregistrate anul trecut. De asemenea, subliniem faptul că, în perioada de creștere economică, sarcina fiscală a fost diminuată considerabil printr-o serie de măsuri care au micșorat, implicit, impactul pozitiv al creșterii economice în colectare", informează comunicatul ANAF.
Totodată, în perioada analizată, deflația de 1,64% a afectat nominal veniturile colectate de ANAF.
Măsurile de relaxare fiscală care au influențat nivelul colectării sunt:
1. scăderea CAS cu 5pp
2. neimpozitarea profitului reinvestit
3. diminuarea taxei "pe stâlp"de la 1,5% la 1%
4. creșterea vărsămintelor la pilonul II de pensii
5. scăderea TVA la alimente de la 24% la 9% (aici facem precizarea că nu doar alimentele au beneficiat de o cotă redusă de TVA dar și băuturile non-alcoolice, animalele şi păsările din specii domestice, seminţele şi ingredientele alimentare, serviciile de restaurant şi catering).
Din aceste motive, plusul de venituri este, în principal, consecința nemijlocită a acțiunilor de combatere a evaziunii fiscal, afirmă reprezentanţii ANAF.
De altfel, evoluția gradului de conformare pe categorii de contribuabili și zone geografice atestă fară dubii faptul că veniturile suplimentare din 2015 s-au înregistrat în zone recunoscute ca având un potențial evazionist ridicat.
În acest sens, exemplificăm cu zona București-Ilfov unde creșterea pe 11 luni din 2015, raportată la aceeași perioadă din 2014, la aceleași categorii de contribuabili, a fost de 19,9%; aceasta înseamnă că din cele 12,15 mld. lei colectate în plus în 2015, 5,52 mld. lei provin din zona București-Ilfov.
Colectarea veniturilor bugetare cumulat în primele 11 luni din 2015
Totalul veniturilor bugetare colectate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cumulat pe unsprezece luni in anul 2015 a însumat 180.579,33 mil.lei, ceea ce reprezintă :
– o depăşire cu 7% (indice nominal) și cu 12.159,9 mil.lei în (cifre absolute) a veniturilor colectate în perioada similară a anului 2014 (168.419,5 mil.lei),
În structură, pe bugete şi în cadrul bugetului de stat pe principalele impozite şi taxe, situaţia privind realizarea veniturilor bugetare în perioada analizată, se prezintă astfel:
1. La bugetul de stat s-au încasat 127.134,4 mil. lei, cu 12.554,9 mil. lei (11 % indice nominal) mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2014 (114.579,5 mil.lei), astfel :
•la impozitul pe profit s-au încasat 13.489,1 mil. lei, cu 1.439,6 mil.lei (12% indice nominal) mai mult decât în 2014 (12.049,4 mil.lei). Cresterea incasarilor din perioada analizata, la acest impozit, s-a datorat și intensificarii inspecţiilor fiscale la contribuabili identificaţi cu risc fiscal asociat preţurilor de transfer, selectaţi în baza analizei de risc. Rezultatele acestor controale se cuantifică atât prin stabilirea de sume suplimentare, cât şi prin diminuarea pierderilor fiscale înregistrate de contribuabili, cu consecinţă directă în creşterea nivelului sumelor declarate cu titlu de impozit pe profit ;
•la impozitul pe venit s-au încasat 23.583,8 mil. lei, cu 2.575 mil.lei (12% indice nominal) mai mult decât în 2014 (21.008,8 mil. lei), fapt datorat:
~cresterii nivelului salariului minim pe tara ;
~ intensificarii controalelor privind combaterea subdeclarării impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale, creşterea gradului de colaborare cu Inspecţia Muncii. Incepând cu luna ianuarie 2015 s-a extins la nivel naţional „Proiectul pilot” vizând „Reducerea salariilor subdeclarate” la contribuabilii care prezintă risc fiscal ridicat privind nedeclararea/subdeclararea veniturilor din salarii şi/sau de natură salarială, prin efectuarea de inspecţii fiscale parţiale la contribuabilii selectaţi.
În acest sens, menţionăm faptul că, în cadrul „Proiectului de modernizare a administraţiei fiscale din România – RAMP”, există o componentă de “dezvoltare şi îmbunătăţire a inspecţiei fiscale”, prin intermediul căreia se va dezvolta un sistem integrat de analiză de risc ce va conduce la obţinerea automată de liste de contribuabili cu risc fiscal ridicat şi includerea acestora în planul de activitate corelat cu capacitatea de control ;
Aspectele prezentate mai sus influenteaza pozitiv si nivelul realizarilor la bugetele contributiilor de asigurari sociale.
•încasările din taxa pe valoarea adăugată au fost de 52.754,1 mil.lei, cu 5.148,6 mil.lei (11% indice nominal) mai mari decât încasările din perioada similară a anului 2014 (47.605,5 mil. lei), in conditiile recentelor modificări ale Codului Fiscal, ( respectiv reducerea cotei de TVA pentru alimente şi băuturi non-alcoolice, animale şi păsări din specii domestice, seminţe şi ingrediente alimentare, servicii de restaurant şi catering, de la 24% la 9%).
Pe lângă cresterea economica generala, acest fapt se datorează în principal
~ modificarii legislaţiei primare şi secundare specifice, urmărind înăsprirea criteriilor pentru înregistrarea în scopuri de TVA, crearii unui mecanism de evaluare periodică ulterioară înregistrării şi simplificarii procedurilor de anulare a înregistrării în scopuri de TVA ;
~ intensificarii controalele antifraudă care sunt concentrate pe acţiuni de investigare şi instrumentare a unor lanţuri tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale in materie de TVA.
•În domeniul accizelor (inclusiv taxa pe viciu), faţă de încasările din perioada analizată a anului precedent (22.045,4 mil.lei), accizele au fost mai mari cu 8% (în termeni nominali), veniturile colectate in 2015 fiind de 23.825,8 mil. lei (plus 1.780,4 mil.lei);
Aceasta s-a datorat si actiunilor specifice de monitorizare si control realizate la nivelul activitatilor de inspectie fiscala, vamala si antifrauda fiscala, actiuni orientate catre domeniile economice în care se manifestă fenomene de evaziune fiscală, indisciplină financiară sau slabă conformare (în special in zona Bucuresti – Ilfov).
2. La bugetul fondului naţional unic pentru asigurări de sănătate se constată o creştere a volumului sumelor încasate cu 11% indice nominal (19.136,7mil. lei cumulat unsprezece luni 2015 faţă de 17.209,3 mil. lei în perioada similară a anului 2014). Realizările şi programul de încasări includ, la bugetul FNUASS, contribuţia datorată pentru medicamentele finanţate din bugetul Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii (taxa de clawback ) in suma de 1.620,8 mil.lei ).
3. La bugetul asigurărilor sociale de stat se constată o scadere cu 7% (32.774,3 mil. lei cumulat unsprezece luni 2015 faţă de 35.254,3 mil. lei în perioada similară a anului 2014).
Menţionăm faptul că încasările din 2015 la acest buget sunt influentate negativ de :
~ reducerea cu 5 p.p. a contributiei datorate de angajator, masura aplicata incepand cu 01.10.2014 ;
~ cresterea volumului varsamintelor la Pilonul II de pensii; datorită creşterii cotei de contribuţie de la 4,5% in anul 2014, la 5% în anul 2015, suma virată la fondul privat de pensii a fost cu 977,4 mil. lei mai mare faţă de cea virată în 2014, respectiv 3.463,5 mil.lei – cumulat unsprezece luni 2014 fata de 4.440,9 mil.lei – in perioada similara din 2015 ;
4. La bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj se constată o creştere cu 11% (1.534,0 mil lei cumulat unsprezece luni 2015 faţă de1.376,3 mil lei în perioada similară a anului 2014).
Colectarea veniturilor bugetare in luna noiembrie 2015
Totalul veniturilor bugetare realizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală in luna noiembrie 2015 a însumat 15.251,7 mil.lei, ceea ce reprezintă :
– o depăşire cu 6 % (indice nominal), respectiv cu 914,0 mil.lei in cifre absolute, față de veniturile colectate in perioada similara din anul 2014 (14.337,7 mil.lei).
În structură, pe bugete şi în cadrul bugetului de stat pe principalele impozite şi taxe, situaţia privind realizarea veniturilor bugetare în perioada analizată, se prezintă astfel:
1. La bugetul de stat s-au încasat 10.297,9 mil.lei, cu 662 mil. lei mai mult faţă de anul 2014 ( 9.635,9 mil.lei ),ceea ce reprezintă o creştere cu 7% – indice nominal.
.- la impozitul pe profit s-au încasat 433,9 mil. lei, cu 123,1 mil.lei mai mult decât în luna noiembrie a anului 2014 când s-au încasat 310,8 mil.lei.
.- la impozitul pe venit s-au încasat 1.947mil. lei, cu 53,4 mil.lei mai mult decat in 2014 (1.893,6 mil.lei), ceea ce reprezintă o depăşire cu 3 % – indice nominal.
– la TVA s-au încasat 4.838,24 mil lei, cu 90,77 mil lei mai mult decât în 2014 (4.747,47 mil lei), ceea ce reprezintă o depășire cu 2% indice nominal
– în domeniul accizelor, faţă de luna noiembrie a anului precedent, încasările au fost mai mari cu 9 % (în termeni nominali), respectiv 2.376,9 mil. lei în 2015 faţă de 2.184,9 mil.lei în luna noiembrie 2014.
2. La bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate veniturile încasate au înregistrat o diminuare cu 79,6 mil. lei, faţă de anul precedent, ceea ce în termeni nominali reprezintă o scadere cu 4%,(1.748,9 mil.lei in 2015, faţă de 1.828,5 mil.lei în 2014),
Diminuarea incasarilor a fost cauzata de scaderea sumelor din taxa clawback cu 198 mil.lei, respectiv de la 391,9 mil. lei in noiembrie 2014 la, 193,9 mil. lei in 2015.
3. La bugetul asigurărilor sociale de stat veniturile încasate au înregistrat diminuare cu 319,4 mil. lei, faţă de anul precedent. Menţionăm faptul că încasările din 2015 la acest buget sunt influentate negativ si de cresterea volumului varsamintelor la Pilonul II de pensii cu 94,6 mil.lei, respectiv cu 28% fata de luna noiembrie 2014, urmare creşterii cotei de contribuţie de la 4,5% in anul 2014, la 5% in anul 2015.
4. La bugetul asigurărilor pentru şomaj veniturile încasate au înregistrat o crestere cu 12,2 mil. lei, fata de anul precedent, ceea ce în termeni nominali reprezintă o creştere cu 10 % (136,4 mil.lei in 2015, faţă de 124,2 mil. lei in 2014).