Realitate sau accident? Scăderea recentă i-a lăsat pe foarte mulţi palizi şi cu pierderi în portofoliu. Una din problemele mentalităţii celor care participă la bursă este că nu acceptă ideea că bursa are două sensuri, cu cel negativ de multe ori mai violent decât cel ascendent. Din această cauză, pentru ei orice scădere este un accident. Pentru cei care au devenit maturi în piaţă, piaţa oferă caştiguri în ambele sensuri.
Graficul alăturat prezintă evoluţia indicelui bursier BET împreună cu indicatorul Rate-Of-Change, ROC. Pentru indice am aplicat, începând cu explozia lui în 2002, un canal de regresie care oferă trend, rezistenţă (limita superioară) şi suport (limita inferioară) între care se anticipează evoluţia. Observăm că din iulie 2006 indicele BET evoluează aproape de linia de regresie (centrală), fără excese de genul celor din 2005 şi 2006. Prezenţa indicelui sub media de 50 de zile MM50 este un prim avertisment, la care, din punctul de vedere al controlului riscului şi al capitalului, trebuia să vinzi parţial sau total. BET se află prea aproape de MM200, media de 200 de zile, ceea ce crează o stare de nelinişte celor care au intrat recent în piaţă sau în fonduri. Divergenţele între indice/preţ şi anumiţi indicatori tehnici (ex. ROC) funcţionează foarte bine, indiferent de cauza scăderii sau a creşterii. O divergentă negativă între iunie 2006 şi începutul lui 2007 este vizibilă în subchartul 2, iar deznodământul a sosit acum câteva zile.
„Va mai creşte piaţa (BET)?“ Pe termen lung, tehnic, ea se află în trend ascendent. Pe termen scurt şi mediu, avem probleme prin prezenţa indicelui sub MM50. „Va mai scădea piaţa?“ Recentele căderi au fost virulente, atât prin preţ, cât şi prin volum. De regulă, urmează noi scăderi. Media de 200 de zile este graniţa între ultima haltă de realitate şi speranţă. Dacă nu te-ai oprit în staţia MM50, atunci consideră MM200.
Sursa: https://ta.educofin.com