Canalele de regresie („regression channels“) se utilizează în analiza tehnică pentru a identifica, o dată în plus, un trend sau consolidări şi niveluri de suport/rezistenţă. Una dintre „minunile“ acestor indicatori grafici este gradul ridicat de siguranţă pe care îl oferă în cazul depăşirii rezistentei şi al violării suportului. În această săptămĺnă, s-a menţionat des SIF Transilvania. Ce spune această tehnică despre viitorul SIF3?

Pe scurt: încercare de rally (creştere) cu o probabilitate ridicată de a se întoarce la rezistentă şi a-şi continua trendul descendent. Trasam un canal de regresie CR2 între punctul de început al trendului actual, în iunie-iulie 2006, şi zona de congestie la recentul top, în ianuarie-februarie 2007. În B, suportul canalului a fost violat (primul avertisment) şi se aştepta o întoarcere pĺnă în apropierea lui. În B1 a fost confirmată această observaţie, dupa care SIF3 şi-a reluat scăderea. Perioada următoare, de două-trei luni, va menţine preţul SIF3 sub suportul acestui canal aflat în jur de 3,20-3,30 (preţul va fi mai scăzut decât rezistenţa, fostă suport). Pentru cei care acţionează numai cu analiza fundamentală, trasam un alt canal de regresie CR1, de data aceasta în trend descendent în 2006. Confirmarea rallyului început în iunie 2006 a sosit o dată cu reîntoarcerea preţului la suport în A1. Se putea intra în SIF3 şi în punctul A, dar fără o confirmare care apare, de regulă, cĺnd preţul mai vizitează suportul sau rezistenta (după caz).

Este riscant ca investitorii şi traderii să ignore semnalele analizei tehnice care, de fapt, constituie o prezentare grafică, vizuală a psihologiei celor care vĺnd, cumpară sau care rămân indiferenţi. Exemplul de mai sus este simplu, la îndemâna oricui. Cĺnd e vorba de protecţia capitalului bursier, speranţa trebuie eliminată.

30-1772-sif321032007.jpg

Sursa: https://ta.educofin.com