Analiză ASF: Cotația aurului în scădere pe fondul vaccinului contra COVID-19

Pe fondul anunțurilor companiilor farmaceutice privind vaccinul contra noului coronavirus, cotația aurului pe piețele internaționale a scăzut în ultima perioadă, în timp ce cotația petrolului este în creștere în același timp.

Cotaţia aurului pe bursele internaţionale a scăzut brusc în ultima perioadă, pe fondul informaţiilor referitoare la producţia vaccinurilor împotriva COVID-19, conform analizelor efectuate de experţii Autorităţii de Supraveghere Financiară.

„Preţul petrolului este în creştere, iar cotaţia aurului a scăzut brusc, pe fondul ştirilor privind vaccinurile potenţiale şi tratamentele pentru COVID-19, care ar putea submina momentan cererea de metale preţioase”, se menţionează în analiza săptămânală a ASF privind tendinţele şi riscurile pe pieţele financiare locale şi internaţionale.

Specialiştii ASF subliniază, într-un comunicat transmis luni, că investitorii sunt cu ochii pe companiile farmaceutice, care se duelează în transmiterea de ştiri cu privire la eficienţa vaccinurilor, care să anihileze virusul SARS-Cov-2, atât de aşteptate de întreaga planetă, iar acest fapt ar putea submina momentan cererea de metale preţioase din partea celor aflaţi în căutarea de plasamente profitabile în vremea pandemiei.

„Se pare că cvasi-optimismul investitorilor, datorat apariţiei posibilului vaccin care să readucă la viaţă şi economiile lumii, s-a transmis şi către Bursa de la Bucureşti”, mai menţionează sursa citată. Volatilităţile indicilor BVB s-au redus în săptămâna 16-20 noiembrie săptămână, iar regimul a rămas unul mediu spre scăzut.

Indicii europeni și internaționali analizați au înregistrat evoluții pozitive

Indicii europeni analizaţi au înregistrat evoluţii pozitive pe termen foarte scurt (o săptămână – 13 noiembrie versus 20 noiembrie), cu excepţia indicelui ISEQ al Bursei din Dublin (IE: -0,71%). Creşterile înregistrate au fost între 6,68% (indicele ASE – Grecia) şi 0,46% (indicele DAX -Germania).

De asemenea, indicii internaţionali au prezentat evoluţii pozitive, cu excepţia indicelui Dow Jones Industrial Average -DJIA (US: -0,73%). Creşterile înregistrate au fost între 2,04% (indicele SSEA – Shanghai) şi 0,56% (indicele Nikkei – N225).

„Chiar dacă evoluţiile săptămânale au mai încurajat bursele, descompunerea istorică a şocurilor primite de indicele pieţei de acţiuni din România (indice calculat de Refinitiv similar indicelui BET-C) indică faptul că în prezent bursa locală rămâne expusă şocurilor interne. Magnitudinea acestora a început să crească, deoarece pieţele sunt, per ansamblu, pe scădere pe fondul reimpunerii măsurilor de distanţare socială şi a contracţiei economice. Senzitivitatea indicelui de contagiune, în funcţie de structura modelului VAR, arată că, deşi incertitudinea s-a mai diminuat, există dinamici diferite pe pieţe, fapt care indică o creştere a nervozităţii şi ieşirea treptată dintr-o zonă de echilibru a pieţelor europene de capital”, subliniază comunicatul.

Raportul săptămânal de tendinţe şi riscuri pe pieţele financiare, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, reprezintă o radiografie a evoluţiei principalilor indicatori macroeconomici şi a indicilor bursieri, la nivel local şi global.