Potrivit unei analize XTB România, după ce prețul grâului și cel al porumbului a scăzut în ultimele luni cu 7, respectiv 10 la sută, la începutul anului viitor, prețul cerealelor va crește din nou.
 
Seceta care, în acest an, a afectat principalele state producătoare de cereale, inclusiv Rusia și SUA, a condus la o creștere fără precedent a prețurilor la grâu și porumb. Potrivit unei analize efectuate recent de XTB România, cotaţia porumbului a crescut cu 26,3% de la începutul anului, până la maximele înregistrate în ultima decadă a lunii august. Între 1 ianuarie şi 20 noiembrie, porumbul s-a scumpit cu 13,05%.  În aceeaşi perioadă, grâul a crescut cu 27,5%. Apoi,  cotaţiile au înregistrat corecţii descendente în lunile de toamnă, într-o coborâre de peste 10% a preţurilor pentru porumb şi de puţin peste 7% pentru grâu.

Cel mai recent raport al USDA (United States Department of Agriculture), citat de Claudiu Cazacu, analist-şef la XTB România, a indicat o majorare a previziunilor pentru recolta de porumb şi rezervele de grâu în SUA faţă de estimarea precedentă, ajutând la păstrarea “calmului” în pieţe. La nivel global estimarea de producţie pentru 2012/2013 a fost coborâtă cu 1,9 milioane de tone, dar şi cererea a urmat aceeaşi tendinţă. Stocurile finale estimate în perioada de referinţă au fost în creştere cu 1,2 milioane de tone, în timp ce pentru porumb stocurile ar urma să ajungă la 118 milioane de tone. Prognoza meteo pe termen mai lung susţine însă o continuare a secetei în SUA care afectează grâul de iarnă. Cea mai aspră secetă din ultimii 56 de ani şi-a pus deja amprenta asupra preţurilor în vară şi ar putea continua în unele regiuni până în februarie.

Potrivit analizei XTB România, în lunile ce vin, aprecierea grâului este din punct de vedere fundamental scenariul principal, iar analiza grafică favorizează aceeaşi ipoteză. La capătul unei perioade de aşteptare temporară, în cazul în care contextul meteo nu devine mai avantajos pentru recoltă, lunile următoare ar putea aduce o scumpire. Dacă în vara anului 2012 porumbul a fost liderul pieţei, estimările XTB indică o schimbare la vârful ierarhiei, grâul urmând să conducă piaţa grânelor în perioada următoare. O depăşire a preţului grâului de 937 de cenţi pe busel (baniţă) ar putea permite un potential suplimentar de creştere înspre palierul de 1.160, cu o zonă intermediară în aproiere de 1.000. Variaţiile de preţ, în ambele sensuri, au o şansă importantă de a deveni mai intense.

Vremea poate modifica drastic estimările, însă mărfurile în ansamblu pot fi susţinute şi de politica Fed. Menţinerea orientării actuale, de introducere de lichidităţi noi în sistemul financiar pentru a sprijini creditarea şi, în cele din urmă, economia reală măreşte atractivitatea mărfurilor, între care şi cele agricole, ca active de protecţie în faţa percepţiei de inflaţie viitoare. Acest fenomen ar putea limita potenţialul descendent al mărfurilor agricole, dar nu elimină în nici un caz riscul unor corecţii semnificative.

Zahărul se va ieftini

În schimb, potrivit studiului XTB, zahărul ar putea oferi surprize importante anul viitor. În sezonul 2012-2013, consumul estimat nu ar ţine pasul cu producţia, conform unui raport USDA din primăvara acestui an, ISO (International Sugar Organization) estimează un surplus de 6,18 milioane de tone. Zahărul a înregistrat, într-adevăr, o scădere de 18% între 1 ianuarie şi 20 noiembrie. Brazilia, cel mai mare producător mondial va înregistra o recoltă record în 2013, conform International Sugar Organization, impulsionând producţia mondială până la 38,5 milioane de tone. Datorită dezechilibrului între cerere şi ofertă, dacă producţia braziliană se ridică într-adevăr la înălţimea aşteptărilor, lunile viitoare ar putea aduce scăderi de până la 10-15% ale preţului zahărului. În acest scenariu însă s-ar ajunge la situaţia în care dezechilibrul din piaţă ar fi reflectat în totalitate în preţuri.

Cotaţiile ar deveni astfel vulnerabile la şocuri pe partea de ofertă. Modificări ale randamentului producţiei sau condiţiilor meteo ar aduce un sentiment diferit al pieţei. Surpriza principală ar putea fi atunci o revenire rapidă şi accelerată a cotaţiilor, care ar duce la recuperarea pierderilor anterioare şi chiar depăşirea semnificativă (posibil chiar cu peste 10%) a cotaţiilor actuale.